Peste 500 de persoane cu deficiențe de vedere sau de auz au experimentat fenomenele științifice într-un mod distractiv, prin „Știință pentru toți, pentru o viață mai bună”, un proiect al Asociației pentru Formare. Proiectul s-a desfășurat în perioada iunie 2017 – martie 2018 și a fost finanțat de Fundația Orange, prin fondul Lumea prin Culoare și Sunet.
Inițiativa „Știință pentru toți, pentru o viață mai bună” a oferit șanse egale la învățare copiilor cu deficiențe, prin adaptarea pentru persoanele nevăzătoare sau surde a peste 80 de experimente, din cele 100 disponibile la Casa Experimentelor. Centrul a fost dotat cu căști, înregistrări explicative pentru fiecare experiment și materiale video în limbaj mimico-gestual, pentru ca persoanele cu deficiențe să se bucure de experimentele puse la dispoziție de Casa Experimentelor.
În plus, personalul și voluntarii au fost instruiți asupra modului în care să interacționeze cu aceștia, pentru ca experiența de învățare să se transforme într-una extrem de naturală pentru toți vizitatorii, indiferent de condiția lor fizică.
„Timpul petrecut în Casa Experimentelor a fost foarte benefic pentru dezvoltarea mea. Experimentele facute m-au ajutat să înțeleg mai bine fenomenele naturii. Mi-au captivat atenția. Cu prima ocazie voi reveni cu mare drag.”, a povestit Andreea, elevă la Liceul Tehnologic Special Regina Elisabeta din București.
Proiectul „Știință pentru toți, pentru o viață mai bună” s-a încheiat, însă copiii cu deficiențe de vedere și de auz se bucură în continuare de intrare gratuită, o zi pe lună, dacă vin la Casa Experimentelor împreună cu familia, cu grupurile școlare sau cu grupurile asociațiilor de profil.
„Acest proiect este foarte drag sufletului meu. Bucuria copiilor cu deficiențe de auz sau de vedere, la fiecare experimentare, m-a convins că merită să continuăm. Și ei au dreptul la educație, la înțelegerea reală a fenomenelor naturale precum mecanica, fizica, chimia sau matematica. Au dovedit că pot, că le place și că își doresc mai mult, pentru că sunt copii cu o istețime aparte și o putere fenomenală. Vom continua să diversificăm domeniile abordate în cadrul expoziției, pentru toți copiii, iar exponatele noi vor fi gândite și pentru accesul vizitatorilor cu deficiențe de vedere sau de auz.”, a spus Gabriela Ionescu, Directorul Casei Experimentelor.
Proiectul „Știință pentru toți, pentru o viață mai bună!“ are o valoare totală de 163.000 lei, din care 135.000 lei a fost asigurat de către Fundaţia Orange, în ediția 2017 a programului „Lumea prin Culoare şi Sunet”.
„15 muzee au fost accesibilizate cu ajutorul granturilor Lumea prin Culoare și Sunet, în cei 5 ani de când există acest fond pentru proiecte dedicate persoanelor nevăzătoare și a celor cu probleme de auz. „Știință pentru toți, pentru o viață mai bună!” a reușit să aducă știința mai aproape de persoanele cu deficiențe de auz și văz și să-i implice în experimente distractive și interesante.”, a spus Amalia Fodor, director Fundația Orange.
Mai multe informații despre proiect, despre programul de vizitare sau despre donații și sponsorizări găsiți pe www.casaexperimentelor.ro.