Uniunea Artiştilor Plastici din România – filiala de scenografie în parteneriat cu Fundaţia Culturală Artex organizează în perioada 21 iulie – 18 august expoziţia colectivă de pictură şi sculptură intitulată “Atelier Experimental’’. Evenimentul se înscrie în tradiţia manifestărilor expoziţionale găzduite de Galeria Orizont prin care se urmăreşte susţinerea tinerilor artişti şi promovarea tuturor formelor de expresie vizuală, mai ales în rândul publicului mai puţin specializat. În premieră, toţi cei interesaţi vor avea ocazia să îşi exprime propriile viziuni artistice asistaţi de artiştii expozanţi în cadrul a două ateliere de lucru ce vor fi organizate în cadrul evenimentului.
„Atelier Experimental” nu este o doar expoziţie statică. Este un proiect inedit care promovează şi încurajează experimentul în toate formele sale. Stilurile diferite ale celor şapte artişti, absolvenţi ai Universităţilor de Artă din România, converg tocmai prin metoda de realizare a lucrărilor: experimentul. Fiecare dintre noi avem o identitate, o viziune sau o traire pe care o exprimăm în diferite feluri, de multe ori experimentând. Selecţia de lucrări urmăreşte tocmai această latură, atât de importantă, a procesului creativ.
În cadrul expoziţiei vor fi prezentate 37 de lucrări de pictură şi sculptură, care abordează teme dintre cele mai diverse, aparţinând artiştilor: Rafael Răcaru, Ionuţ Marin, Nectaria Radu, Mădălina Curelariu, Cristina Şolalea, Teodora Vişineanu şi Dominic Vîrtosu. Publicul îi va putea cunoaşte şi chiar lucra împreună sau sub îndrumarea lor în cadrul celor două ateliere de creaţie organizate în data de 29 iulie şi 12 august.
Expoziţia “Atelier Experimental” poate fi vizitată la Galeria Orizont (Bd. Nicolae Bălcescu 23A, Sector 1, Bucuresti), in perioada 21 iulie – 18 august, de luni până vineri între orele 10:00 – 19:00 şi sâmbătă între 10:00 – 16:00.
Fundaţia Culturală Artex crede într-o abordare originală a dezvoltării culturale a orașelor din România, prin proiecte inedite, creative și interdisciplinare. Fundatia Culturala Artex susţine şi promovează exprimarea liberă a ideilor, incurajand creativitatea si expresivitatea individuala.