Fundația Real Madrid a organizat a treia ediţie a Copei Alma care s-a desfășurat în oraşul portughez Real de Santo Antonio, regiunea Algarve. Pentru a doua oară consecutiv, marele club spaniol a invitat şi echipa Şcolii Sociale de Fotbal din Bucureşti, alături de alte echipe din Spania, Portugalia, Rusia, Maroc şi Ungaria.
Astfel, 12 dintre cei 45 de copii care fac parte din proiectul Şcolii Sociale de Fotbal din Bucureşti au avut o experienţă de neuitat și au venit acasă cu un trofeu. Copiii au cucerit Cupa Respect, fiind premiați de organizatori şi pentru modul ireproşabil în care s-au comportat de-a lungul competiţiei.
Copa Alma a avut un sistem special de ierarhizare bazat pe filozofia Fundației Real Madrid. Scorul final al fiecărui meci a fost unul compus din 3 părți: scorul de pe teren, notele primite de la antrenorii echipei adverse și de la coordonatorii Fundației Real Madrid. Pe baza acestor criterii, fiecare echipă a primit un trofeu.
“Ne bucurăm că le-am putut oferi copiilor încă o experienţă de neuitat. Au fost 5 zile pe care cu siguranţă nu le vor uita. Mulţumim Fundaţiei Real Madrid pentru invitaţie. A fost a doua participare consecutivă, iar faptul că am fost aleşi, din nou, din cele peste 200 de programe desfăşurate de organizaţia marelui club de fotbal, arată că proiectul din Bucureşti a avut şi are rezultate”, a declarat Cristi Creţu, unul dintre coordonatorii care i-a însoţit pe copii în Portugalia.
Prin proiectele pe care le desfășoară în 65 de țări, Fundaţia Real Madrid încearcă să prevină abandonul şcolar şi să dezvolte calităţile fiecărui copil. De aceea, scopul pur fotbalistic nu contează decât într-o mică măsură. Aceasta este de altfel şi filozofia pe baza căreia fundaţia marelui club din Spania desfăşoară peste 200 de proiecte în 65 de ţări. Selecţia copiilor are la bază mai ales factorul social, programele respective având ca scop prevenirea abandonului şcolar pentru copiii care provin din familii la limita sărăciei.
Şcoala Socială de Fotbal Real Madrid reprezintă un program desfăşurat în România, din anul 2012, de Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor în parteneriat cu Fundaţia Real Madrid, program în care sunt implicaţi 45 de copii aflaţi în risc de abandon şcolar.
Prima TV a desfășurat recent campania Crede în bine! Arbitrează-le destinul! care a adus un strop de bucurie în viața acestor copii. Campania a prezentat în fiecare duminică, la principalul jurnal Focus, cazurile mai multor copii din cadrul Școlii Sociale Sportive și astfel a oferit o șansă unor copii de a se realiza în viață prin sport.
Alte informații se găsesc pe www.fdpsr.ro.