„Dacă Mahomed nu merge la munte,
vine muntele la el”
Cel mai noul spot semnat Lowe, “Orbul găinii”, deschide prima campanie integrată de comunicare lansată de Banca de Export-Import a României – Eximbank
Insight? Eximbank are la îndemână o mulţime de soluţii pentru nevoile de finanţare cu care se confruntă micii întreprinzători. Din păcate, ei nu le caută acolo unde trebuie, pentru că nu se aşteaptă ca o bancă specializată până nu demult în produse destinate importatorilor şi exportatorilor să le ofere acum super facilităţi şi pentru dezvoltarea internă.
Soluţie? Conform zicalei „Daca Mahomed nu merge la munte, vine muntele la el”, angajaţii Eximbank ies din birouri şi se manifestă în cel mai inedit mod, pentru a face cunoscute facilităţile oferite de bancă, produse unice pe piaţă – garantare de până la 80% a creditului solicitat de un IMM sau asigurare ce acoperă până la 85% din risc.
Spotul „Orbul găinii” are 30 de secunde şi rulează începând cu luna iunie, fiind susţinut şi pe alte medii, precum presă scrisă, internet, promoţionale în avioane şi panotaj în aeroport.
“Ce faci atunci când eşti însetat şi ai un pahar de apă alături? Ei bine, protagoniştii noştri preferă să moară de sete… Deşi au soluţii excelente la dispoziţie pentru nevoile lor de finanţare, cei doi rămân convinşi că situaţia e fără speranţă. Am ales această poveste comică şi paradoxală pentru că, practic, cam asta era şi situaţia din piaţă”, Eduard Dedu, Copy, Lowe.
“Într-un peisaj bancar în care majoritatea jucătorilor încearcă să ajungă la micii întreprinzători comunicând în jurul aceloraşi categorii de produse, Eximbank vine cu o ofertă unică. Campania va fi prezentă în locurile în care se găseşte şi targetul Eximbank: la televizor (ceea ce va asigura o penetrare rapidă mesajului şi va aduce un plus de autoritate), dar şi în medii cu care targetul vine în contact în fiecare zi: Internet, pe site-uri specializate, outdoor şi indoor în zonele de business şi în preajma sucursalelor sau în aeroport. „Angajaţii” Eximbank vor fi prezenţi în toate materialele de comunicare şi vor depune eforturi ca să deschidă ochii întreprinzătorilor asupra ofertelor băncii”, adaugă Miruna Ocnărescu, Client Service, Lowe.
Filmările au avut loc în zona Blănari a Bucureştiului Vechi, într-o incintă situată deasupra vestitului Club A, sub bagheta regizorului Bobo Bărbulescu, împreună cu casa de producţie Reload Film.
Reţeta creativa pentru “Orbul găinii”a fost prescrisă de:
· Carmen Radu, Preşedinte şi Doina Iliescu, Director de Comunicare şi Relaţii Publice – Eximbank;
· Alina Damaschin & Miruna Ocnărescu (Client Service), Raluca Ciupercescu (Group Creative Director), Eduard Dedu (Copy), Amandine Heyndrickx (Art) – Lowe.
{mosloadposition user10}