EXEC-EDU, liderul pieței de servicii de executive education, segmentul de top al pieței de training, adresat managerilor și antreprenorilor din România, anunță numirea Oanei Scarlat în funcția de CEO al companiei, începând cu data de 1 iunie a.c.
Oana Scarlat s-a alăturat echipei EXEC-EDU în urmă cu 17 ani. A coordonat inițial activitatea de operațiuni, iar în ultimii ani a condus departamentul de marketing și vânzări. În acest rol, a colaborat cu clienți din cele mai variate industrii, pentru care a conceput, lansat și promovat zeci de programe de training de succes.
De asemenea, Oana Scarlat are o experiență de 6 ani în susținerea de sesiuni de training și coaching cu focus pe dezvoltarea empatiei și inteligenței emoționale, autocunoaștere, prevenirea conflictelor și relaționare. Ea are o diplomă de licență de la Facultatea de Litere București și a absolvit programe de dezvoltare la EXEC-EDU, BLED School of Management (Slovenia) și Institutul Kutschera (Austria).
”Contextul fragil actual și transformările din industrie, dar și încrederea care mi-a fost oferită de către Board, fac din noua misiune ce mi-a fost încredințată una foarte provocatoare. Îi mulțumesc Laviniei Rașcă, care este nu numai liderul organizației, dar și mentorul meu, pentru oportunitatea pe care mi-o oferă. Odată cu schimbarile generate de pandemie, EXEC-EDU a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, axată pe diversificarea portofoliului de cursuri pentru directorii de top. Într-un an definit de o criză sanitară, EXEC-EDU a dominat piața de training pentru manageri. După transformările extrem de rapide de anul trecut, care ne-au adus o creștere a numărului de cursanți, acum ne propunem consolidarea poziției noastre– compania fiind la acest moment, conform ultimelor date financiare, pe locul 3 în piața de training. În același timp, rămânem consecvenți misiunii noastre, aceea de a adresa nevoile de dezvoltare ale managerilor și antreprenorilor”, declară Oana Scarlat.
Digitalizarea rămâne o componentă importantă pentru EXEC-EDU în demersul de consolidare a poziției pe piață, fiind o preocupare continuă atât din punct de vedere al tehnologiile noi pe care compania le integrează în livrarea cursurilor, cât și în ceea ce privește dezvoltarea continuă a competențelor echipei sale.
O altă prioritate a noului manager este extinderea echipei de experți, ca urmare a dezvoltării portofoliului de cursuri, a noilor cerințe ale pieței și a creșterii numărului de cursanți din alte orașe și din afara țării. În cadrul EXEC-EDU lucrează în prezent peste 40 de experți, pregătiți la Harvard, IESE, Wharton, INSEAD, cu certificări internaționale, care stăpânesc perfect metodele de livrare de ultimă generație, la clasă sau live, online.
Oana Scarlat preia rolul de CEO de la Lavinia Rașcă, care va continua să coordoneze strategic EXEC-EDU, în calitate de Presedinte CA.
”De peste 25 de ani, mă aflu în slujba celor care își doresc să devină manageri și antreprenori tot mai performanți. Împreună cu echipa minunată care a venit alături de mine, experți de top ce împărtășesc valori ca pasiune, performanță, progres, parteneriat, am construit EXEC-EDU, o companie puternică, iubită și respectată, pe care o recomandă rezultatele de excepție ale celor care îi urmează programele. În viziunea mea, EXEC-EDU va reprezenta vârful de lance al dezvoltării competențelor de management în România și în regiune, catalizatorul digitalizării și leadershipului agil, inovator și uman, care sunt esențiale în lumea VUCA, în care trăim. Am deplină încredere că noul CEO al EXEC-EDU, Oana Scarlat, care îmi este de mult timp alături, și echipa ei tânără, dar matură, vor duce la îndeplinire acest vis îndrăzneț. Mă simt extrem de norocoasă că pot preda acum ștafeta acestui om cald și în același timp plin de forță și pricepere! Un lider nou, pentru vremuri noi!”, declară Lavinia Rașcă, Presedintele CA al EXEC-EDU.
Portofoliul EXEC-EDU cuprinde în prezent aproximativ 70 de programe, iar oferta EXEC-EDU este structurată pe 4 linii principale de activitate: programe de dezvoltare pentru C-level, programe de management, cursuri de specializare în domenii profesionale extrem de actuale, de nișă și workshop-uri de well-being. Cele 4 direcții includ nu numai programe de training, ci și coaching, mentoring, consultanță.