„Curtea de Conturi nu ne poate spune clar, mie ori dumneavoastră – sau oricărui contribuabil din UE – că banii au fost cheltuiţi cum trebuie. Iar acest lucru e valabil pentru 90% din bugetul Uniunii Europene”, declară Marta Andreasen, femeia care a avut curajul să se lupte cu un sistem întreg, să denunţe neregulile financiare din bugetul Uniunii Europene. Pe 22 ianuarie, telespectatorii TVR INFO vor putea urmări la +Europa, de la ora 16.30, singurul interviu acordat de Marta Andreasen, fost contabil-şef la Comisia Europeană, unui jurnalist român.
Funcţia pe care a ocupat-o este una de o importanţă greu de imaginat – persoana care o ocupă trebuie să ştie unde merge fiecare eurocent din bugetul european; Marta Andreasen a rezistat doar şase luni. A fost înlăturată atunci când a încercat să facă lumină în zonele de umbră din conturile Uniunii. Rezistenţa sistemului eurocratic s-a pus imediat în mişcare şi a scos-o din scenă, într-un scandal care a ţinut luni de zile prima pagină a ziarelor. Acum, Marta Andreasen e membră a parlamentului european, în partidul Independenţei din Marea Britanie.
Tot în ediţia +Europa din 22 ianuarie, corespondentul TVR la Bruxelles, Magdalena Moreh, realizatoarea emisiunii, propune telespectatorilor televiziunii de ştiri a românilor o vizită în atelierul celui mai cunoscut sculptor român din Belgia – Marian Sava. Născut la Galaţi în 1950, Marian Sava a fost mai întâi… marinar şi apoi artist. Deşi încă din copilărie a fost un talent, recunoscut de artiştii vremii, în România nu a putut face studii de specialitate. Aşa că a ales marinăria. În final, a decis să rămână în Belgia, unde a urmat Academia Regală de Arte Frumoase din Bruxelles.