Liviu Hodor, cel mai fashion DJ din România şi realizatorul emisiunii Request 629 de la Radio 21 alături de Cristi Stanciu, l-a adus in studioul Radio 21 pe celebrul artist Low Deep T, cunoscut pentru super hiturile „Big Love” şi „Casablanca”.
Cântăreţ, compozitor şi producător, artistul i-a mărturisit că îi place România datorită fanilor extraordinari pe care îi are aici, însă nu a avut timp să vadă fetele frumoase din cauza programului încărcat.
Pentru Low Deep T muzica se împleteşte foarte bine cu gătitul şi dragostea: „Ador să fac muzică, la fel de mult cum îmi place să gătesc. Atunci când gătesc este ca şi cum aş face dragoste”, i-a spus artistul lui Liviu Hodor.
Întrebat de unde îi vine inspiraţia, cântăreţul a povestit că mai multe lucruri îl fac să scrie versuri: „Mă inspiră o mulţime de lucruri. Sunt un romantic, aşa că scriu multe cântece de dragoste. Cele mai multe piese scrise de mine sunt despre iubire. Şi asta pentru că oamenii intră în relaţii în fiecare şi ies din ele la fel de des.”.
Low Deep T i-a spus lui Liviu Hodor că inspiraţia pentru hitul „Casablanca” i-a venit atunci când a aflat că acolo există cel mai mare fan club al său: „Le-am dedicat piesa tuturor fanilor mei din Maroc. Sunt extraordinari!”.
La final, artistul a mărturisit că îi place foarte mult Radio 21 datorită muzicii bune pe care o difuzează şi a promis că va reveni cât mai repede cu single-uri noi: „Mai am câteva piese pregătite. Trebuie doar să le planific lansarea cum trebuie. Toate lucrurile se fac cu răbdare.”.
Interviul complet cu Low Deep T poate fi vizionat accesând link-ul de mai jos:
//youtu.be/8TDijkNoR4g.