Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Evolutia pietei de produse farmaceutice 2014 – top 10 companii

Anul 2014 a fost unui favorabil pentru piata farmaceutica din Romania, consumul de medicamente pe cap de locuitor a crescut din nou, desi mai are pana sa atinga media europeana. Astfel, dintre primele 10 companii care se ocupa cu fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, doar doua au raportat o reducere a cifrei de afaceri. De asemena, exista si mici modificari in clasament fata de anul 2013, exista o companie nou intrata in clasament, Europharm din Brasov – oarecum paradoxal, firma din grupul GSK fiind in proces de lichidare in Romania – in timp ce Rompharm paraseste acest clasament.

Principala problema care afecteaza rezultatele financiare ale firmelor din acest sector este lipsa lichiditatilor, datorata incasarii la termene foarte lungi a creantelor, intre 6 si 9 luni. In rest, sectorul reconfirma marja mare de profit care poate fi obtinut, chiar daca fabricile din Romania produc in general medicamente generice, fara sa aiba cheltuieli de cercetare si dezvoltare comparabile cu liderii mondiali.

Locul intai este ocupat, ca si in 2013, de compania Terapia din Cluj- Napoca. Cresterea numarului de angajati in 2014, de la 801 la 859 de persoane, se pare ca a avut un efect pozitiv asupra cifrei de afaceri, dar nu si asupra profitabilitatii nete a companiei. Astfel, cifra de afaceri este in crestere cu 20,4 milioane lei fata de 2013, fiind de 521 milioane lei, in timp ce profitul net de 86,10 milioane lei este in scadere cu 22,95 milioane ei fata de valoarea inregistrata in 2013.

Europharm revine in top pe locul 2, desi actionarii GSK nu au gasit un cumparator pentru fabrica din Brasov si avanseaza cu planul de inchidere a acesteia pana la finalul anului2015. Cu o cifra de afaceri de 426,32 milioane lei si un numar de 213 angajati, aceasta companie inregistreaza o pierdere de 9,10 milioane.

Ca si in anul 2013, Zentiva din Bucuresti ocupa locul 3. Firma prezinta cresteri atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului si numarului de angajati. Profitul net a fost de de 54,2 milioane lei, cu o crestere de peste 25% fata de anul anterior iar numarul de angajati in 2014 de 488. Anul trecut, cifra de afaceri a acestei companii a fost de 394 milioane lei, cu 103,7 milioane decat in 2013.

Pe locul 4 al acestui clasament se afla Antibiotice din Iasi, singura companie majora cu capital de stat din acest sector de activitate si care in 2013 ocupa locul 3 al aceluiasi clasament. Cifra de afaceri a Antibiotice a fost de 320 milioane lei, cu 1,4 milioane mai mult fata de 2013, in timp ce profitul anului 2014 prezinta o scadere nesemnificativa fata de anul 2013 la 31,1 milioane lei. Numar total al angajatilor ramane constant, 1465 persoane.

Desi in anul 2013 ocupa locul 4 al aceluiasi top, in 2014 Sandoz Targu-Mures este ocupanta locului 5 al acestui clasament. Cifra de afaceri a companiei a crescut cu peste 14,5%, respectiv 39,3 milioane lei fata de 2013, la 307,3 milioane, iar numarul angajatilor a ramas relativ constant la 270. Cu toate acestea, profitul net al companiei in 2014, 10,90 milioane lei, s-a injumatatit in aceeasi perioada.

Sigura companie care reusete sa urce cateva pozitii fata de locul pe care l-a ocupat in 2013 este Bio Eel din Targu-Mures. Aceasta prezinta cresteri atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului. Cifra de afaceri de 140,7 milioane lei este cu 28 milioane mai mare fata de 2013, iar profiul anului 2014 este de 2,2 milioane lei, cu aproape 40% mai ridicat fata de valoarea inregistrata in 2013. Numarul angajatilor din 2014 nu prezinta modificari, 165 de persoane in total.

Labormed – Pharma din Bucuresti ocupa locul 7 al topului. Cresterea numarului de angajati 241 de persoane se pare ca nu a vut un efect pozitiv asupra cifrei de afaceri si nici asupra profitabilitatii companiei. Cifra de afaceri a companiei a scazut la 136,7 milioane lei, compania inregistrand in continuare pierderi de 20,1 milioane lei, cu 2,2 milioane mai mult decat in 2013.

Ocupanta a locului 8, Biofarm din Bucuresti prezinta in anul 2014 o cifra de afaceri de 128,5 milioane lei, in crestere cu 9,4 milioane lei fata de 2013. Profitul net al companiei este si el in usoara crestere fata de 2013, la 26,6 milioane lei. De asemenea, o modificare pozitiva se inregistreaza si in randul numarului angajatilor care creste de la 360 la 380 de persoane.

Ultimele doua locuri ale clasamentului sunt ocupate de Infomed Fluids Bucuresti si Gedeon Richter Targu- Mures.

Cifra de afaceri a Infomed Fluids este de 115,8 milioane lei, profitul net este de 1, 9 milioane lei, iar numarul de angajati este de 418.

Gedeon Richter Targu- Mures insuma la sfarsitul anului 2014 o cifra de afaceri de 114 milioane lei, o pierdere de 57 milioane lei si un numar al angajatilor de 548.

Anul 2015 va aduce probabil o continuare a tendintei ascendente a cifrei de afaceri in industrie si marje de profit net de peste 10%. Analistii RisCo.ro se asteapta ca si volumul creantelor sa scada usor fata de anul anterior, numarul mediul al zilelor de incasare a creantelor se va apropia de 45.

Bucuresti, 29.06.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.