Pandemia de coronavirus a generat o perioadă de nesiguranță și răsturnări de situație în viața noastră de zi cu zi. Mulți dintre noi aleg să se expună cât mai puțin la contactul cu alte persoane, iar asta înseamnă, uneori, că nu ajung la controalele periodice efectuate de medicul stomatolog, sau că amână să meargă la tratament, chiar și având neplăceri și dureri. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică la ce riscuri ne supunem atunci când amânăm mersul la dentist invocând motivul pandemiei.
„Este important să fim precauți și să ne protejăm, însă, în același timp, să nu uităm că organismul nostru se poate confrunta în această perioadă cu diverse probleme de sănătate care necesită tratament. Simptomatologiile dureroase sau inflamatorii de la nivelul dinților sunt un exemplu și nu trebuie ignorate și nici amânat tratamentul. Orice amânare poate duce la complicații care pot degenera în alte probleme mai grave, uneori iremediabile. Cabinetele stomatologice sunt medii complet sigure, fluxul de pacienți este atent controlat și, atât timp cât ne protejăm în drumul înspre și de la cabinet, nu avem de ce să ne facem griji. Țin minte că perioada stării de urgență de anul trecut a fost cruntă pentru pacienți. În acele două luni, cât am stat închiși, am primit zeci de mailuri de la pacienți care continuau să ia rețete peste rețete de antibiotice sau antiinflamatoare, și erau la limita disperării. Asta deoarece tratamentele de care aveau nevoie în cabinet nu se puteau realiza”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.
Nu ne bazăm pe medicamentele de acasă
„Trebuie să reținem că cele mai multe probleme și urgențe dentare necesită prezentarea în cabinet și intervenția efectivă a medicului stomatolog. Dacă stăm acasă și ne bazăm doar pe medicamentele antiinflamatoare, chiar și de pe rețeta medicului, acest lucru face doar să amelioreze pe moment durerea, însă problema medicală rămâne nerezolvată. Nu mai spun că medicația luată după ureche este extrem de periculoasă! Orice problemă avem, ea trebuie investigată și tratată de medicul stomatolog. Nu ține doar de a scăpa de durere, ci de a descoperi cauza și de a trata problema, fie că avem o carie, o inflamație a rădăcinii dintelui, a gingiei sau, mai grav, avem boală parodontală care evoluează”, ne atenționează medicul stomatolog Sorina Stroe, de la MG Dental.
La dentist suntem în siguranță
„Chiar dinainte de pandemie, noi deja aplicam foarte multe protocoale de sterilizare extrem de eficiente. Pandemia ne-a obligat să le intensificăm și mai mult. Cred cu tărie că șansele să te infectezi la dentist sunt minime spre zero, atât timp cât respectăm protocoalele pe care le-am menționat. Mai degrabă expunerea este a noastră, a medicilor, la momentul dezechipării, însă, deja, mulțumită vaccinării, este un pericol în scădere”, explică medicul Sorina Stroe.
România, codașă la capitolul igienă dentară
„România, din păcate, stătea, deja dinainte de pandemie, foarte prost la capitolul igienă dentară și prezența la dentist. Îmi este sincer teamă să citesc un raport statistic în urma pandemiei. Mergeți la dentist cât de repede posibil și nu amânați investigațiile și tratamentele pentru că amânarea va declanșa doar costuri, tratamente și dureri suplimentare!”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
Ce poți păți dacă amâni mersul la dentist
„Dacă, de exemplu, am o carie superficială, care dă o ușoară simptomatologie, și amân să mă prezint la medicul dentist, acea carie se va mări. Simptomatologia se va accentua și ea, ajungând în final să afecteze și vitalitatea dintelui. Deci, practic, de la o obturație coronară (plombă), putem ajunge la obturație de canal, prin simplul fapt că amânăm vizita la dentist. În acest caz, va fi necesar să punem și o coroană dentară. Deci, de la plombă, am ajuns la coroană, costurile sunt mai mari, și disconfortul, de asemenea”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.
De la o simplă plombă, la un implant costisitor
„Dacă dintele e deja devital, adică fără nerv, recomandarea va fi să facem o coroană dentară, pentru a preveni fractura dentară. Dacă alegem să nu urmăm sfatul medicului și alegem doar o obturație dentară ca soluție finală pentru un dinte devital, șansele ca acesta să se fractureze vor fi destul de mari.
Odată ce îl avem fracturat, în funcție de adâncimea liniei de fractură și a volumului fragmentului fracturat, soluția poate fi extracția, dacă dintele este considerat irecuperabil. Sau, dacă este încă recuperabil, putem face în continuare coroană.
Dacă am ajuns la extracție, următoarea soluție este implantul dentar, pentru care, însă, trebuie să așteptăm 3 luni timp de vindecare, în cele mai multe cazuri. Sau mai există varianta punții dentare, care, însă, presupune să șlefuim dinții vecini, rezultând un sacrificiu de substanță dentară de multe ori nejustificat. Așadar, cu cât ne prezentăm mai repede pe dentist, cu atât stăm mai departe de eventualele complicații”, indică medicul stomatolog Sorina Stroe.
Ce pățim dacă avem probleme ale gingiilor?
„Dacă gingiile noastre sângerează atunci când ne spălăm pe dinți ori sunt sensibile la atingere, iar noi alegem să amânăm vizita la dentist, inflamația gingivală ignorată și netratată va determina agravarea bolii parodontale, putând să ajungem până la pierderea dinților prin mobilizare, adică de cauză parodontală”, adaugă medicul Sorina Stroe.
Concluzie
„La final, întrebarea cea mai logică, din punctul meu de vedere, este: nu era mai simplu dacă mergeam la medic încă de la început? Și rezolvam problema fie cu o obturație coronară (plombă), fie cu un simplu detartraj? Amânarea nu aduce decât costuri suplimentare, timp suplimentar de tratament și disconfort suplimentar. Așadar, programați-vă controlul de rutină la medicul dentist cât de curând, chiar azi!”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe, de la MG Dental.