Într-un an aflat în continuă transformare, din cauza pandemiei de COVID-19, organizatorii de evenimente colaborează pentru a le oferi spectatorilor șansa de a vedea cele mai noi filme pe marele ecran, în aer liber, în siguranță, așa ca serile de film din Event Park Snagov continuă pe 23, 24 și 25 iulie și cu trei proiecții realizate în parteneriat cu TIFF, cel mai mare festival de film din România.
În cadrul evenimentului realizat în parteneriat cu TIFF, unde vor putea participa 148 de spectatori în fiecare seară, de la ora 21.00, două dintre cele trei filme vor fi difuzate în avanpremieră în România pe ecranul Event Park: The Heist of the Century (regia Ariel Winograd) este un film spectaculos despre cel mai elaborat jaf al unei bănci din istoria Argentinei, inspirat din fapte reale, The Man Who Killed Don Quixote e cu aventuri și fantezie marca Terry Gilliam, iar Be Water (regia Bao Nguyen) este un documentar mult așteptat despre viața lui Bruce Lee, adus în avanpremieră. Proiecția va fi realizată pe un ecran led FULL HD de mari dimensiuni, 144 mp, cu rezoluție de 4096 X 2304 pixeli, cu lungime de 16 m și înălțime de 9 m.
Fondat în 2002, în Cluj-Napoca, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România. Acum a sosit în avanpremieră și la Event Park Snagov, cu 3 seri de film în aer liber.
Inițial, evenimentele organizate în Event Park s-au desfășurat în regim drive-in, iar în prezent zona s-a transformat într-un spațiu verde pentru evenimente, cu zone și corturi de relaxare în natură, iar festivalul de film TIFF este unul dintre exemple.
,,Așa cum am promis la lansarea Event Park Snagov, vom organiza mai multe tipuri de evenimente în aer liber, am început cu cinema drive-in, iar acum continuăm cu filme de lungmetraj, în parteneriat cu TIFF.
Împreună cu organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania am decis să oferim și bucureștenilor ocazia de a avea parte de o astfel de experiență cinematografică, așa că începem vineri cu The Heist of the Century, continuăm sâmbătă cu The Man Who Killed Don Quixote și încheiem duminică cu Be Water.
Bucureștiul are nevoie de astfel de evenimente, pentru că sunt încă foarte mulți oameni care din motive de siguranță decid să rămână acasă și vor totuși să se bucure de o vară cu evenimente și variante de entertainment de calitate.” a declarat Mihai Cima, Managing Partner UNIVERSUM.
Prețurile și programul evenimentului se găsesc exclusiv online, accesând site-ul www.eventpark.ro. Persoanele interesate de participarea la evenimente își pot rezerva online locurile la mesele disponibile. Mai multe detalii legate de organizarea evenimentelor vor fi publicate pe pagina de Facebook Event Park.