Masterclass Naomi Kawase, Managing Talents, Works in Progress
Les Films de Cannes à Bucarest vă invită în cadrul celei de-a 11-a ediții ale sale să decoperiți una dintre cele mai intrigante și mai inclasabile cineaste moderne: Naomi Kawase. Aceasta va susține un masterclass online sâmbătă, 31 octombrie, începând cu ora 17:00 în care va vorbi despre creația sa pornind de la cele trei titluri prezentate în cadrul festivalului: Still the Water, Sweet Bean și True Mothers.
Vă invităm să experimentați un univers fascinant al unui „creator complet, plin de sensibilitate” așa cum o descria acum câțiva ani cotidianul Le Monde. Kawase va vorbi în direct cu publicul din România via Zoom. Înscrierile pentru masterclass pot fi făcute pe filmedefestival.ro în secțiunea evenimentului până pe 31 octombrie.
Naomi Kawase s-a remarcat la Cannes în 1997 când a devenit cea mai tânără regizoare distinsă cu Premiul Camera d’Or pentru filmul său Suzaku. A primit în 2007 Grand Prix pentru The Mourning Forest și s-a întors în competiția oficială a festivalului cu Hanezu în 2011 și Still the Water în 2014. În 2015 revine la Cannes în secțiunea Un Certain Regard cu Sweet Bean, iar în 2016 a fost aleasă președinta juriului Cinéfondation după ce făcuse deja parte din juriul competiției oficiale al festivalului în 2013.
În încercarea de a oferi cât mai multe oportunități profesioniștilor din industria de film, Les Films de Cannes à Bucarest continuă să organizeze și anul acesta atelierele ce le sunt dedicate: Managing Talents și Work in Progress.
Aflat la a 5-a ediție, Managing Talents propune actorilor două întâlniri, cu doi antrenori de renume, alături de care vor lucra la reducerea sau antrenarea accentului în două limbi diferite: engleză și română (accente regionale). Atelierele conduse de William Conacher (engleză) și Cristian Mungiu (română) se vor desfășura online, sâmbătă, pe 31 octombrie, între orele 11:00-14:00, fiecare dintre ele având durata de aproximativ 90 de minute.
William Conacher lucrează ca antrenor de accent și dialecte, de peste 25 de ani. A studiat, inițial, actorie la Academia Webber Douglas din Londra și, mai apoi, training de voce la Central School of Speech and Drama. El este cel care l-a antrenat pe Rami Malek pentru rolul din Bohemian Rhapsody, pentru care a și câștigat Premiul Oscar, iar colaborarea lor va fi văzută și în noul film din seria James Bond – No Time to Die. În televiziune, William a lucrat pentru numeroase producții de success ca Peaky Blinders și toate cele patru sezoane ale renumitului serial The Crown.
Cristian Mungiu este unul dintre cei mai cunoscuți regizori din România. Filmul său de debut, Occident, a avut premiera la Quinzaine des Réalisateurs la Cannes în 2002 iar în 2007, tot la Cannes, cel de-al doilea lungmetraj al său, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, a primit Palme d’Or. În 2012, După Dealuri a fost dublu premiat: pentru Cel mai bun scenariu și pentru Cea mai bună actriță iar Bacalaureat cel de-al cincilea său film prezentat la Cannes a fost premiat pentru Cel mai bun regizor în 2016.
Managing Talents este un program prezentat de Apa Nova.
Aflată tot la cea de-a cincea ediţie, secţiunea de Works in Progress (WiP) a festivalului se va defășura tot online și va aduce în atenția profesioniștilor din industria filmului internațional nu mai puţin de 19 proiecte produse sau co-produse în România, toate aflate în faza de postproducție. Producțiile vor avea șansa să fie vizionate de unii dintre selecţionerii celor mai prestigioase festivaluri de film din Europa, printre care cei de la Cannes, Berlin, Locarno, Karlovy Vary, Sarajevo dar și de agenți de vânzări.
Cinelabs România și Multimedia Est vor oferi premii în servicii de post-producție pentru două filme alese de un juriu internațional din care fac parte Lorenzo Esposito (selecționer, Berlin IFF), Sata Cissokho (Memento Films), Matthieu Darras (director – First Cut Lab), Kataryzna Siniarska (agent, New Europe Film Sales) și Giona Nazzaro (Rotterdam IFF). Premiile urmează să fie anunțate pe 1 noiembrie.
Works in Progress este un program inspirat de UniCredit Bank și susținut de HBO Europe.
Tot pentru această ediție Works in Progress, Les Films de Cannes à Bucarest organizează pentru prima dată un eveniment dedicat exclusiv cineaștilor din România care au un scenariu de lungmetraj în dezvoltare. FILM SPEED-DATING este un eveniment offline, pe bază de invitație nominală, care își propune să ofere oportunitatea scenariștilor, regizorilor și producătorilor români să se întâlnească pentru a dezvolta împreună proiecte de film.
Apelul de proiecte a fost adresat studenților, masteranzilor și absolvenților unei facultăți de film, care se află în dezvoltare cu un scenariu de lungmetraj. Candidații au trebuit să aibă scris la momentul aplicației un draft de scenariu sau un treatment de maximum cinci pagini pentru un proiect de lungmetraj. Autorii proiectelor selectate urmează să-și prezinte proiectul public, în cadrul unei sesiuni de pitching, în fața mai multor producători, regizori și a altor specialiști în domeniu pe 30 octombrie.
Films Speed-Dating este un program inspirat de UniCredit Bank.
După un weekend de proiecții OUTDOOR și DRIVE-IN rezervate la capacitatea maximă permisă în această perioadă, spectatorii sunt așteptați în continuare, până pe 1 noiembrie, să se bucure de cinema în ambianța primitoare din Grădina Cărturești Verona sau din confortul mașinii proprii la Event Park Snagov (până pe 28 octombrie). Pentru cei ce vor să rămână acasă, vă așteptăm ONLINE în Orange TV Go în fiecare zi între 12:00 și 24:00 cu Avanpremierele Toamnei, filme scurte și lungmetraje premiate de la Cannes în ultimii ani.
Tot ca parte din programul nostru outdoor de anul acesta, Ediția Pasărea Măiastră a Festivalului SoNoRo salută Les Films de Cannes à Bucarest în ziua zero, pe 30 octombrie, ora 19:00, în Pergola Grădinii Cărturești Verona cu un preludiu muzical al celor 17 concerte din program.
Muzicienii Valentin Șerban (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Justus Grimm (violoncel) vor oferi celor prezenți la proiecția filmului Sweet Bean de Naomi Kawase un moment muzical menit să introducă începerea festivalului de muzica clasică și finalul festivalului de film.
„Suntem încântați să apropiem pentru prima dată, prin muzică, două dintre cele mai apreciate festivaluri din București, care, în această perioadă deloc ușoară, reușesc să nu lipsească din viața culturală a capitalei. Cu entuziasm, curaj, flexibilitate și perseverență ne-am dorit să nu privăm oamenii de momente de frumusețe, emoție și bucurie, atât de necesare în aceste luni”, spune Răzvan Popovici, director executiv Festivalul SoNoRo.
Festivalul SoNoRo onorează promisiunea de a ține ediția aniversară, ajunsă la numărul 15. Într-un an atipic, cu multe dificultăți și incertitudini, SoNoRo va avea două părți: prima va începe la Brașov, în perioada 31 octombrie-2 noiembrie și va include un concert extraordinar la Castelul Cantacuzino din Bușteni pe 1 noiembrie, apoi va continua la Sibiu pe 3 și 4 noiembrie. A doua parte a festivalului va avea loc la București între 2 și 9 decembrie.
Concertele din prima parte a festivalului vor fi transmise online, găsiți mai multe informații pe www.sonoro.ro.
În secțiunea ‘Evenimente’ a website-ului filmedefestival.ro puteți afla mai multe detalii despre programele dedicate industriei la această ediție de festival. Tot pe site găsiți programul festivalului și informații despre filme.
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Cu sprijinul: Catena, Apa Nova, Groupama Asigurări
Inspirat de: UniCredit Bank
Ediția a 11-a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din România
Proiect co-finantat de: Administratia Fondului Cultural Național
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei
Parteneri: Dacin Sara, Librăriile Cărturești, Fabrica Grivița, Festivalul Sonoro, Muzeul Național de Artă al României, Europa Cinemas, Multimedia Est, Cinelabs Romania, HBO Europe
Parteneri media principali: TVR, Magic FM, Rock FM
Parteneri media: RFI, AGERPRES, Zile și Nopți, Cinemagia, Film Menu, Elle, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Psychologies, Igloo, Dilema Veche, A List Magazine, Movie News, HotNews, News.ro, AARC – All About Romanian Cinema, Films in Frame, Liternet, The Institute, IQ Ads, Smark, News Week, CineGhid, Cinefilia, Munteanu, Radio România Cultural, Sensotv.ro, Tonica