Dubla lansare de carte va avea loc pe data de 25 iulie, începând cu ora 16.00, la Librăria ,,Mihai Eminescu” din București, în prezența autorului Decebal Bugariu și a directorului grupului editorial INTEGRAL, Costel Postolache. Intrarea este liberă.
Cele două titluri care vor fi aduse în atenția publicului sunt:
„CUM A FOST FURATĂ SPERANȚA VIEȚII”, cel mai nou volum al autorului Decebal Bugariu, proaspăt publicat la Editura Integral.
Și „FUGI ACOLO UNDE NIMENI NU TE-AȘTEAPTĂ”, volum publicat în anul 2023 de același autor, tot la Editura Integral.
Ambele cărți sunt disponibile pentru comenzi online pe site-ul www.eIntegral.ro, cu livrare în toată lumea.
Despre noul său volum intitulat sugestiv „CUM A FOST FURATĂ SPERANȚA VIEȚII”, autorul Decebal Bugariu a mărturisit:
„ Această carte este bazată pe mărturisirile personajelor care au trăit în timpul când speranța vieții a fost furată și când umbra umilinței de pe fețele oamenilor a fost menținută necruțător prin propaganda ateismului comunist, iscusit mânuită de cei puternici, care a creat două iluzii înșelătoare, una a minciunilor și alta a promisiunilor, încât s-a ajuns la o degradare morală a oamenilor.
Familia Bugar s-a închinat la icoana Credinței Creștine și a Sfintei Cruci, mărturisindu-și credința cea adevărată, păstrând în suflet mitul Morii de Apă, speranța de viață a familiei. Moara de Apă a fost bastionul de apărare care a adăpostit pe cei care acolo locuiau în ea, protejându-i împotriva ateismului comunist care, în permanență, încerca să le jefuiască speranța vieții.”
Iar despre cartea publicată anul trecut „FUGI ACOLO UNDE NIMENI NU TE-AȘTEAPTĂ”, Decebal Bugariu a povestit:
„ Vreau ca nepotul nostru să înțeleagă cum și de ce am părăsit România, pe care el știe că o iubim, și cum de am ajuns să iubim țara adoptivă la fel de sincer ca pe cea natală. Vrem ca el să știe că libertatea de expresie, năzuința spre fericire și atingerea potenţialului profesional se dobândesc cu sacrificiu și că şansa de a trai decent și productiv într o țară pentru care libertatea, familia și credința sunt fundamentale, este tot atât de mult un privilegiu, cât și o responsabilitate.
Vreau ca el să înțeleagă că trăind într un regim corupt, totalitar, cele mai simple drepturi individuale ale libertății îți sunt refuzate – să vorbești fără cenzură, să te închini fără intimidare, să citești cărțile pe care le dorești și să întâlnești prietenii pe care îi iubești fără teama de a fi spionat sau raportat; să crești profesional fără a fi forțat să devii membru al partidului de guvernământ; să obții un pașaport fără umilința de a fi nevoit să mituiești un agent corupt. Când toate acestea devin insuportabile, fuga este una dintre puținele opțiuni. Nici o destinație sigură, nimeni care să te așteapte, și totuși singura modalitate prin care poți să ți salvezi sănătatea mintală, demnitatea și integritatea.”
Pentru interviuri cu Decebal Bugariu, puteți contacta Editura Integral la office@eintegral.ro