Clădirile ecologice costă puţin mai mult, dar au o valoare mai mare decât clădirile standard. Aceasta a fost principala concluzie a atelierului informativ organizat de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi, marţi, 7 iulie.
Beneficiile măsurabile, dar şi cele greu măsurabile ale unei clădiri sustenabile fac o astfel de construcţie mult mai profitabilă pe termen lung decât o clădire obişnuită. Pentru dezvoltatori, investiţia într-o clădire sustenabilă înseamnă din start o reducere a riscurilor, comparativ cu investiţia într-o clădire de tip tradiţional. De ce? Pentru că o astfel de investiţie atrage cumpărătorii interesaţi de reducerea costurilor operaţionale, de un mediu de lucru mai bun şi alte beneficii ale clădirilor verzi. „A construi verde cere o investiţie iniţială mai mare numai dacă vom compara această investiţie cu una făcută pentru a construi o clădire mai slabă calitativ decât cele standard. Poţi încerca să economiseşti bani construind clădiri de calitate slabă. Însă înăsprirea standardelor în construcţii, scăderea costurilor tehnologiei, pierderea beneficiilor pe care le aduce aplicarea unor principii mai bune de proiectare şi design, precum şi conştientizarea crescândă a cumărătorilor privind importanţa costurilor energiei vor face dintr-o astfel de investiţie o strategie nerentabilă.” a explicat, Steven Borncamp, preşedintele Consiliului Român pentru Clădiri Verzi, în cadrul atelierului.
Astăzi când spunem clădire ecologică, ne gândim automat la preţuri premium. Mâine însă, e posibil ca preferinţele cumpărătorilor să se schimbe. Experţii se aşteaptă ca, în viitor, cumpărătorii să nu mai fie dispuşi să plătească în plus pentru o clădire verde, ba chiar să solicite o reducere pentru o clădire de tip tradiţional. Vorbim de beneficii măsurabile, cum ar fi reducerea consumului de energie cu între 30% şi 50%. La acestea se adaugă beneficii mai dificil de măsurat, dar deloc de neglijat pentru companii, precum o mai bună reputaţie, programe mai bune de CSR, scăderea absenteismului angajaţilor, creşterea productivităţii acestora.
Un studiu publicat de Greg Kats pentru Massachusetts Technology Collaborative arată că productivitatea angajaţilor este cu 1% mai ridicată în companiile care activează în clădirile care au obţinut certificatul LEED pentru eficienţă energetică. Toate acestea, în condiţiile în care o clădire care a obţinut certificarea LEED pentru eficienţă energetică costă iniţial cu 0.66% mai mult decât o clădire obişnuită.
Acelaşi studiu indică şi că dacă investiţiile iniţiale pentru construirea unei clădiri ar creşte cu 2% pentru a cuprinde mai multe elemente de sustenabilitate, economiile făcute în ceea ce priveşte costurile de operare, pentru întregul ciclu de existenţă a clădirii, ar fi de zece ori mai mari decât investiţia iniţială, sau 20% din totalul costurilor de construcţie.
Un alt element care creşte cota de valoare a clădirilor verzi este faptul că se depreciază mult mai greu pe piaţă, în comparaţie cu o clădire obişnuită. Fiind construită la standarde mult mai înalte decât standardele de bază în construcţii, o clădire sustenabilă are toate şansele să rămână competitivă pe piaţă chiar şi în cazul înăspririi standardelor de bază.
Mai mult, schimbări semnificative ale pieţei sunt aşteptate pe piaţa construcţiilor din România. Dacă, în 2007, în ţara noastră au intrat în vigoare certificatele pentru performanţa energetică, prin Directiva pentru Eficienţa Energetică a Clădirii, în aprilie 2009, o versiune mai aspră a fost aprobată de Parlamentul European. După ce noua variantă a Directivei va fi, cel mai probabil, adoptată de Consiliul de Miniştri, fiecare stat membru va trebui să transpună directiva în legislaţia naţională şi să propună noi legi, planuri de acţiune şi strategii pentru a atinge ţintele propuse. Scopul directivei este ca toate statele membre să se asigure că, până la 31 decembrie 2016, toate clădirile nou construite vor avea un consum energetic zero net. Mai mult, vor fi fixate ţinte pentru clădirile aflate în folosul autorităţilor publice, care ar trebui să aibe consum zero net de energie cu cel puţin 3 ani înainte de clădirile private.
Consiliul Român pentru Clădiri Verzi a organizat pe 7 iulie un workshop dedicat evaluării costurilor şi valorii clădirilor sustenabile. Evenimentul s-a adresat unui public format din dezvoltatori şi investitori imobiliari, evaluatori, bancheri, aministratori de locaţii, arhitecţi, ingineri, project manageri interesaţi să înţeleagă mai bine modalităţile în care sustenablitatea afectează nivelul riscului şi, implicit, a valorii asociate unei clădiri verzi.
Trainerii care s-au ocupat de aportul masei de informaţie în cadrul workshopului au fost Steven Borncamp – Preşedinte al RoGBC, Florin Dobrescu – Consultant Tehnic, membru al board-ului de conducere pentru RoGBC şi Director General al companiei Star Dome, şi Laura Nemoianu – Manager de Marketing şi Operaţiuni RoGBC.
Consiliul Român pentru Clădiri Verzi este o asociaţie non-profit ce are ca scop încurajarea condiţiilor de piaţă, educaţionale şi legislative necesare pentru promovarea construcţiilor performante care sunt atât sustenabile, cât şi profitabile.
{mosloadposition user10}