Producția „Escape from Pretoria/ Evadare din Pretoria”, inspirată din întâmplări reale, va fi difuzată joi, 25 februarie, de la ora 18:05.
În 1979, doi tineri sud-africani, membri ai rețelei anti apartheid a lui Nelson Mandela, sunt prinși și condamnați la închisoare în Pretoria. Regizorul englez Francis Annan le aduce senzaționala poveste de evadare pe marele ecran, cu o distribuție excelentă și cu un adevărat simț al suspansului, un lucru remarcabil având în vedere că finalul este cunoscut.
TIm Jenkin (Daniel Radcliffe) și Stephen Lee (Daniel Webber) duc misiuni anti apartheid în Africa de Sud. Atunci când sunt arestați, ei sunt condamnați la 12, respectiv 8 ani de închisoare. În închisoarea din Pretoria, ei se întâlnesc cu un alt deținut politic, Denis Goldberg (Ian Hart), condamnat la patru sentințe de închisoare pe viață, tot pentru activism împotriva apartheidului. El încearcă să-i descurajeze pe cei doi în legătură cu evadarea, pentru că nimeni nu a reușit să facă acest lucru cu succes din penitenciar.
Jenkin și Lee, alături de Fontaine (Mark Leonard Winter), nu sunt descurajați și pun la cale un plan îndrăzneț, care presupune mult risc. Cei trei sunt lansați astfel într-o cursă contra timpului pentru a scăpa din închisoare înainte să fie uciși. Timp de 18 luni, deținuții politici au reușit să treacă prin 10 uși din închisoarea de maximă securitate, cu ajutorul unor chei de lemn pe care le-au produs chiar ei.
Filmul, lansat în martie 2020, a fost bazat pe cartea scrisă de Tim Jenkin, „Inside Out: Escape from Pretoria Prison”, publicată inițial în 1991.
Actorii Daniel Radcliffe și Daniel Webber au putut să se documenteze pentru rolurile lor chiar de la sursă: cei doi au stat pe Skype cu Tim Jenkin și Stephen Lee și i-au luat la întrebări pentru ca povestea lor să fie cât mai bine adaptată. De altfel, Jenkin apare în câteva secvențe din film, în rolul unui prizonier.
Filmările au avut loc în orașul australian Adelaide; producătorii au renunțat în ultima clipă la locațiile inițiale din Africa de Sud, din cauza unei secete care ar fi complicat procesul de filmare.
Înrudit spiritual cu filme clasice precum „Închisoarea îngerilor (Shawshank Redemption)”, „Evadare din Pretoria” a fost lansat chiar la începutul pandemiei, și nu a avut parte de publicul pe care-l merita în cinematografe. Dar iată o nouă ocazie de a afla mai multe despre această poveste reală de excepție, joi, 25 februarie, de la 18:05, pe AMC.