Marija Serifovici din Serbia, interpreta melodiei Molitva, a câştigat finala Eurovision Song Contest 2007 care a avut loc sâmbătă, 12 mai, la Harwall Arena, în Helsinki. Reprezentanţii României, trupa Todomondo, s-a clasat pe locul al 13-lea, cu 84 de puncte, iar la anul reprezentantul României va trebui să se prezinte în semifinală.
„In contextul celor intamplate anul acesta, cred că este un rezultat mai slab decat merita Romania, care ar fi trebuit sa fie in primii zece. Sa nu se uite ca am avut mari probleme la aceasta editie, le-am semnalat de mai multe ori. Baietii au fost foarte bine pregatiti, iar in conditiile in care Germania, cu o voce foarte buna si o melodie excelenta, a terminat pe unul dintre ultimele locuri, locul 13 obtinut de noi este o minune”, a declarat Dan Manoliu, seful delegatiei Romaniei la Eurovision.
Echipa noastră a fost susţinută, în sală, de Cove şi cei patru copii din cadrul trupei Fitze care au obţinut de la emisiunea Surprize, surprize drept cadou un drum dus-întors la Helsinki şi ocazia de a asista la un concurs de o asemenea amploare. Alături de ei s-au mai aflat ambasadorul României la Helsinki, Lucian Fătu şi soţia sa precum şi nişte invitaţi speciali din Marea Britanie ai ambasadorului României. Şi alţi români le-au ţinut, în sală, pumnii băieţilor, majoritatea conaţionali de-ai noştri care locuiesc şi muncesc în Helsinki şi care i-au urmat îndeaproape pe băieţi de la venirea lor în Finlanda, fiind aproape nelipsiţi de la spectacolele şi recitalurile lor.
Spectacolul transmis în direct de TVR 1 de la ora 22.00 la 1.13 a fost urmărit în medie de peste 1.667.000 de telespectatori la nivel naţional (rating mediu de 8,5%, share de 30,9%), TVR 1 fiind lider de audienţă. Pe locul al doilea s-a situat ProTV cu 3,1 % (share de 11,3%). De asemenea, TVR 1 a fost lider si pe target-urile urban si comercial cu rating mediu de 10,3%, respectiv 7,8% si share de 33,8%, respectiv 27,6%. Pe locul al doilea s-a situat, de asemenea, ProTV cu un rating mediu de 3% (share de 10%), respectiv rating de 3,7% (share de 13%).
{mosloadposition user10}