Competiţia intră în comunităţile online Facebook şi Twitter
Eurovision, competiţia muzicală europeană a cărei Selecţie Naţională este organizată de TVR, a intrat de luna aceasta în comunitatea online a celor mai importante reţele sociale din lume, Facebook şi Twitter.
Prin contul său de Twitter şi prin intermediul paginii de Facebook, organizatorii Eurovision România îşi propun, în principal, să îi informeze în timp real pe cei care sunt interesaţi de evoluţia competiţiei la nivel naţional (compozitori şi interpreţi, în special). În fazele următoare ale competiţiei, Eurovision România îşi propune să comunice cu publicul larg, comunitatea artistică şi cu jurnaliştii într-o manieră interactivă.
Nu în ultimul rând, prin intermediul acestor reţele sociale, TVR îşi propune să crească notorietatea Eurovision în rândul persoanelor active şi tinere din România – în mare parte utilizatoare de Internet, dar şi în rândul anumitor comunităţi profesionale coagulate în jurul acestor reţele* (ex. Show-Biz, Media, Marketing, Publicitate).
„Organizaţi toate preliminariile aşa cum le-aţi făcut de fiecare dată, cu tot profesionalismul care vă caracterizează. Bravo!”, a scris utilizatorul Oana D., în primul său mesaj adresat Eurovision România, pe Facebook.
Eurovision România este un brand reprezentativ al Televiziunii Române, care promovează, în acelaşi timp, creaţiile muzicale româneşti desemnate prin vot să participe la această competiţie europeană.
Prima fază a competiţiei Eurovision 2011 în România a început în luna octombrie, când TVR a dat startul înscrierilor. Data limită până la care compozitorii mai pot intra în concurs este 5 noiembrie. Preselecţia pieselor va avea loc în zilele de 9-10 noiembrie.
Selecţia Naţională – cea mai importantă fază a competiţiei pe plan local – va fi transmisă în direct, pe TVR 1 şi TVR Internaţional, în noaptea de Revelion.
Despre Eurovision
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 54 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut vreodată (172 de puncte) la Eurovision este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.
*Despre Facebook şi Twitter
Facebook este una dintre cele mai populare reţele sociale din lume, având în prezent peste 500 de milioane de oameni interconectaţi. Potrivit Facebook, în România sunt peste 1,5 milioane de utilizatori, cu vârsta de peste 18 ani.
Twitter este o platformă de microblogging, prin care se pot transmite informaţii în timp real, cu posibilitatea obţinerii unui feed-back rapid. Potrivit unor estimări, în România sunt câteva zeci de mii de utilizatori de Twitter.
Consumul de Internet în România este pe un trend crescător, în special datorită dezvoltării broadband-ului (Internet în bandă largă – de mare viteză). Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), numărul conexiunilor de acces la Internet în bandă largă la puncte fixe a crescut în 2009 cu 12%, în timp ce numărul conexiunilor la puncte mobile a crescut cu 66%.
Ne puteţi urmări pe Facebook: //www.facebook.com/eurovision.romania
şi pe Twitter: //twitter.com/EUROVISION_TVR