Gala – cel mai așteptat eveniment al festivalului
EUROPAfest, singurul festival din Europa ce reunește patru genuri muzicale – jazz, blues, pop și clasic, se apropie de finalul ediției cu numărul 25. Gala EUROPAfest va avea loc sâmbătă, 19 mai, la Teatrul Odeon, începând cu ora 19:00.
Cele mai bune trupe „crème de la crème” din festivalul de jazz Bucharest International Jazz Competition și laureați ai concursului Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti se vor întâlni pe scena Sălii Majestic pentru a oferi un regal muzical. Biletele se pot achiziționa de la Teatrul Odeon sau online.
O vorbă cântată la saxofon, un gând șoptit la chitară, o amintire transpusă la pian, sunete de vioară, contrabas sau percuție au spus povestea EUROPAfest. Timp de zece zile, festivalul a adus muzică bună în București și Sibiu, scenele sale găzduind peste 300 de artiști din toate colțurile lumii. Ritmuri variate din 26 de țări, concerte pline de energie și originalitate care au captivat audiența, prieteniile legate între participanți, poveștile depănate în timpul concertelor, sălile pline și surprizele neașteptate au definit ediția cu nr. 25 a festivalului. Agenda bogată a oferit zile, seri și nopți de neuitat pentru un public heterogen, incluzând: Opening Gala, concerte de jazz, blues și pop, recitaluri de muzică clasică, concerte simfonice, workshopuri de jazz, Caffe Festival Ibis, jam sessions.
Gala Concert încheie seria evenimentelor EUROPAfest 25 printr-o seară dedicată excelenței muzicale. Bucharest International Jazz Competition este o manifestare singulară în peisajul jazz-ului profesionist din România, fiind cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa. Ediția cu nr. 12 a reunit în Semifinală 17 trupe din 12 țări, dintre care juriul internațional a selectat cele mai bune grupuri pentru Finala. Marele Premiu va fi disputat în direct, în fața spectatorilor, în cadrul Galei EUROPAfest. Vino și alege-ți trupa favorită sau bucură-te de o atmosferă 100% jazzy! Daria Tudor, laureată a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti este în prezent una dintre stelele noii generații de pianiști cu carieră de anvergură europeană. Stabilită la Berlin, artista se întoarce de fiecare dată cu mare plăcere în România pentru a oferi emoție pură prin interpretări pline de virtuozitate. Daria Tudor a ales pentru Gala EUROPAfest să încânte audiența cu lucrări de Chopin și Liszt. Violonista de origine rusă Ekaterina Valiulina / Elveția, laureată a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, va evolua în Gală după concertul extraordinar susținut la Sala Thalia din Sibiu, alături de Filarmonica de Stat. Artista are harul de a transpune publicul într-o stare pură, în care timpul și spațiul nu mai există, singura realitate fiind muzica creată.
Nu rata cel mai așteptat concert EUROPAfest 25!