Trupe de jazz din întreaga lume sunt așteptate să concureze pentru premii de 7000 EUR
În 2018 Festivalul Internațional EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din România căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume. Ca de obicei, evenimentul se va derula în București și Sibiu, dar organizatorii promit și surprize pentru publicul larg. Sub sloganul It’s all about live quality music! EUROPAfest prezintă în perioada 10 – 19 mai o agendă bogată în evenimente.
Un loc aparte îl ocupă Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa, care și-a câștigat locul între evenimentele de jazz sonore la nivel mondial, fiind apreciat deopotrivă de public, artiști și specialiști. Prezentând stiluri de jazz diferite, artiști ai noului val și proiecte muzicale din centrele de jazz emblematice ale lumii, evenimentul și-a construit o identitate puternică în peisajul cultural autohton, aducând în sălile de concerte un număr ridicat de spectatori.
Ediția cu nr. 12 a Bucharest International Jazz Competition, desfășurată în perioada 12 – 19 mai 2018, este deschisă trupelor și vocaliștilor de orice naționalitate. Termenul de înscriere este 10 februarie 2018. Mai multe informații despre procedura de aplicație se găsesc pe www.jazzcompetition.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului.
Organizatorii promit să respecte tradiția și să ofere jazz într-o varietate de forme prin concerte, workshopuri și jam sessions transformând Bucureștiul pentru o săptămână în capitala jazz-ului mondial.
Sunt așteptate peste 20 de trupe, “creme de la creme”, care vor aduce publicului din România noile tendințe mondiale, seri memorabile de jazz, concerte de calitate, ritmuri originale, idei îndrăznețe și combinații surprinzătoare. Ultima ediție a reunit în Semifinală 22 de trupe cu muzicieni din 20 de țări: SUA, Marea Britanie, Elveția, Germania, Ungaria, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Coreea de Sud, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Nepal, Olanda, Spania, într-o varietate de formule scenice – sextet, quintet, quartet, trio și duo.
Facebook:
Pagina: https://www.facebook.com/Bucharest.International.Jazz.Competition/
Eveniment: https://www.facebook.com/events/755683084610891