dupa sfarsitul partidei”
Vineri, 30 aprilie Emil Grădinescu a lăsat deoparte comentariile sportive şi a acceptat invitaţia Monicăi Anghel şi a lui Bogdan Miu de a vorbi despre viaţa şi cariera lui la “Deşteptarea” de la Europa FM. Bogdan l-a invitat pe Grădinescu la un exerciţiu de sinceritate în “Camera Secretelor”.
Ascultătorii Europa FM au aflat că activitatea lui de comentator a început cu stângul. «Primul meci pe care l-am comentat a fost în anul 1991, Corvinul-Sport Club Bacău, jucat la Bacău. Am fost norocos că nu m-au dat afară după acel meci pentru că am fost foarte slab”, a mărturisit Emil în “Deşteptarea”.
Amintindu-şi perioada neagră din fotbal în care suspiciunile de blat nu încetau să apară, Emil Grădinescu i-a povestit lui Bogdan că, de-a lungul carierei lui, a comentat şi meciuri aranjate. “Cred că am trecut prin aşa ceva cam între 5-10 ori. Din păcate pentru mine, nu le-am depistat pe toate în timp ce comentam. De multe ori îmi dădeam seama după încheierea partidei”, a explicat el.
Deşi este un profesionist recunoscut în România, Emil nu a stat pe gânduri când a fost întrebat ce meci ar prefera să comenteze dintre Steaua-Dinamo şi CFR Cluj-Unirea Urziceni. “Aş alege oricând derbiul Steaua-Dinamo”.
În ceea ce priveşte viaţa lui personală, Emil Grădinescu nu a vrut să dezvăluie prea multe. Astfel, el a considerat că întrebarea despre o posibilă căsătorie în vară, cu Carmen Trandafir este “prea personală” şi a preferat să nu comenteze. Cu toate acestea el a vorbit la Europa FM despre fiica lor, iar în glasul lui s-a simţit mândria de tată, căci micuţa îi recunoaşte vocea când o aude la televizor.
Pentru a afla care este părerea lui Grădinescu despre politică puteţi asculta interviul din “Deşteptarea” pe www.europafm.ro.
{mosloadposition user10}