Eureko, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa, lansează primul său program de trainee pentru tinerii absolvenţi români care aspiră la o carieră internaţională în domeniul actuariatului. Programul „International Actuarial Specialist” se adresează absolvenţilor facultăţilor de Matematică, Cibernetică şi Statistică din întreaga ţară.
Programul va începe în luna septembrie şi se va derula pe parcursul a doi ani şi jumătate. Primele 6 luni vor fi în Eureko România, iar următorii 2 ani în celelalte companii Eureko, din Olanda, Irlanda sau Grecia. Astfel, candidatul ales va avea şansa de a învăţa tainele actuariatului de la experţii europeni ai grupului Eureko.
„Programul, susţinut şi dezvolvat de Eureko Group Division Europe, va oferi tinerilor posibilitatea de a-şi dezvolta o carieră internaţională într-un domeniu foarte interesant şi provocator aşa cum este cel al actuariatului. La finalul programului, participanţii au şansa de a fi angajaţi în una din filialele Eureko din străinătate,” a declarat Mihaela Manatu, Director Resurse Umane Eureko România.
Pentru a beneficia de oportunitatea de a fi incluşi în programele Eureko, tinerii absolvenţi trebuie să-şi trimită CV-ul, alături de o scrisoare de motivaţie, la adresa de e-mail hr@eureko.ro sau prin fax la numărul 021-20.26.706 până la data de 15 iunie 2009.
Pe durata programului, participantul va beneficia de un pachet salarial motivant, cursuri specifice şi programe de dezvoltare profesională. Pentru a fi eligibili, potenţialii participanţi trebuie să scrie şi să vorbească fluent în limba engleză, să deţină o diplomă de licenţă de la facultăţi precum Statistică, Cibernetică sau Matematică, să aibă abilităţi de comunicare şi dorinţa de a învăţa şi de a se dezvolta profesional în domeniul asigurărilor.
Experienţa în domeniul financiar reprezintă un avantaj în selecţia candidaţilor.
{mosloadposition user10}