Eugen Simion este invitatul lui Daniel Cristea-Enache în editia de luni, 26 aprilie a emisiunii Literatura de azi, de la TVR Cultural, începând cu ora 21.10. Discuţia va porni de la cele doua cărţi recent apărute ale reputatului critic "şaizecist".
Un jurnal critic şi, în egală măsura, un jurnal public este volumul FRAGMENTE CRITICE VI (Fundaţia Naţională Pentru Ştiinţă şi Artă), subintitulat ironic "Ne revizuim, ne revizuim…". Cartea lui Eugen Simion reia o teză care revine des în discursurile de azi, aceea a revizuirii literaturii în sens estetic şi moral, inevitabil in epoca post-totalitară.
Cea de-a doua carte este TÂNĂRUL EUGEN IONESCU (editia a doua revazută şi adăugită, Muzeul Naţional al Literaturii Române), "un studiu pe cât de substanţial, pe atât de incitant (…) în care autorul încearcă să desfacă lacătul personalităţii ascunse a lui Ionescu" (Daniel Cristea-Enache).
{mosloadposition user10}