Banca Comerciala Romana (BCR) a inaugurat oficial, miercuri 29 Noiembrie, la Timisoara, biroul “EU Office BCR”, acesta fiind cel de-al saselea birou regional al bancii dupa cel deschis la Piatra Neamt, Alba Iulia, Craiova, Braila si Calarasi.
„EU Office BCR” – concept implementat in cadrul Bancii Comerciale Romane – asigură clienţilor bancii o informare complexa si completa cu privire la implicaţiile aderării României la structurile europene şi va oferi atât servicii de consultanţă, cât şi o gamă largă de produse destinate finanţării/cofinanţării proiectelor de investiţii, în vederea creşterii gradului de accesibilitate al partenerilor băncii la fondurile europene”, declara dl. Dan Bunea, vicepresedinte executiv al BCR.
BCR a organizat cu aceasta ocazie o conferinta regionala cu tema – “BCR – Partenerul dumneavoastra pentru proiecte europene de succes” la care au participat reprezentanti ai BCR si Erste Bank, precum si ai autoritatilor publice locale si oameni de afaceri din cele patru judete din regiunea de Dezvoltare Vest (Arad, Hunedoara, Caras-Severin si Timisoara).
Printre vorbitorii la conferinta s-au numarat: Dan Bunea, vicepresedinte executiv al BCR; Ramona Ivan, Director Executiv, Directia Relatii Internationale si Finantare Externa, BCR; Gertrude Hahn, head of EU-Enlargement/European Affairs, Erste Bank Viena; Marossy Zoltan, subprefectul Judetului Timis; Orza Adrian, viceprimarul Municipiului Timisoara; Cornu Georgica, presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara; Radu Nicosevici, presedintele Confederatiei Intreprinzatorilor Particulari din judetul Timis, presedintele Federatiei Regionale a IMM din Regiunea Vest; Sorin Maxim, directorul Agentiei Romane de Dezvoltare Vest; Diana Balaban, senior A-Tax Advisory Services si Calin Silas, Director Executiv – Sucursala Judeteana BCR Timis.
Conferinta s-a aratat a fi un mijloc eficient de evidentiere a avantajelor pe care le ofera „EU Office BCR” ca sursa competenta de informare pentru IMM-urile si Autoritatile Publice Locale/Centrale interesate in derularea fondurilor structurale. De asemenea, s-au subliniat avantajele parteneriatului cu BCR in cadrul proiectelor finantate din fonduri europene, inclusiv din perspectiva cofinantarilor.
„Toate aceste acţiuni vor avea ca efect transformarea provocărilor generate de procesul de integrare in Uniunea Europeana în oportunităţi de afaceri, reconfirmând statutul BCR de partener strategic al clienţilor săi, puternic implicat in dezvoltarea acestora”, precizeaza vicepresedintele BCR.
BCR va continua, in perioada urmatoare, turneul de prezentare al birourilor regionale “EU Office BCR” in toate celelalte centre ale regiunilor de dezvoltare.
{mosloadposition user10}