Ajuns în cel de-al optulea an, programul „eTwinning” al Comisiei Europene implică peste 155 000 de profesori din 31 de țări care utilizează tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) pentru a realiza proiecte educaționale transfrontaliere. Între 29-31 martie, 500 de cadre didactice se vor întâlni la Berlin pentru a face schimb de idei cu privire la viitoarele inițiative eTwinning și pentru a sărbători cele mai bune proiecte eTwinning ale anului, în care au fost implicate școli din Italia, Regatul Unit, Polonia, Franța, Turcia, Spania, Țările de Jos, Republica Cehă, Grecia, România, Portugalia și Slovenia.
Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a declarat: „eTwinning este mult mai mult decât un simplu instrument online de promovare a TIC în școli. Programul a creat o comunitate la nivelul de bază și a devenit un catalizator al schimbării în multe școli. Iar acest lucru s-a întâmplat grație entuziasmului a mii de cadre didactice și de elevi. Comisia a propus extinderea eTwinning ca parte a noului program «Erasmus pentru toți» 2014-2020, pentru a-l transforma într-o platformă pentru toate școlile implicate în proiecte de cooperare transfrontalieră cu sprijin din partea UE”.
Premiile eTwinning
Cele șase proiecte câștigătoare au fost selectate din peste 300 de propuneri și se împart în trei categorii de vârstă: 4-11, 12-15 și 16-19 ani. Fiecare dintre proiecte este un exemplu de practică inovatoare în care cel puțin două școli din țări diferite învață împreună într-un mod nou și creativ.
De exemplu, proiectul „Reporting without borders” a reunit elevi de la Lycée Marguerite Yourcenar (Franța), de la Grupul Școlar „Dr. Mihai Ciuca” (România) și de la Zespół Szkół nr 1 din Pszczyna (Polonia). eTwinning le-a permis să-și pună în comun priceperea și talentul pentru a scrie împreună o revistă electronică.
Premiile eTwinning au și categorii separate pentru învățarea de limbi străine, respectiv pentru franceză și spaniolă, precum și un premiu special, „Marie Skłodowska-Curie”, care recompensează proiecte științifice. Acesta din urmă este sponsorizat de Biroul Național de Asistență pentru proiecte eTwinning din Franța și de cel din Polonia.
Ce este eTwinning?
eTwinning utilizează servicii, instrumente și suport auxiliar pe bază de TIC pentru a facilita formarea de parteneriate între școli în orice domeniu.
Sistemul face parte din programul Comenius al UE și primește o finanțare anuală de aproximativ 10 milioane EUR. Finanțarea nu se atribuie proiectelor individuale, ci se concretizează în instrumente și sprijin pentru cadrele didactice și elevi, precum portalul eTwinning, și în seminare pentru profesori.
Birourile Naționale de Asistență, organizațiile sau instituțiile care reprezintă și promovează eTwinning în toate țările UE plus Croația, Islanda, Norvegia și Turcia oferă formare și sprijin prin telefon și online, organizează întruniri și concursuri naționale și desfășoară campanii de PR.
Persoane de contact:
Dennis Abbott (+32 2 295 92 58)
Dina Avraam (+32 2 295 96 67)
Pagini Utile
* Laureații premiilor eTwinning 2012
* Portalul eTwinning
* Pagina de internet a conferinței anuale eTwinning
* Programul Comenius
* Erasmus pentru toți (2014-2020)
* Pagina de internet a comisarului Androulla Vassiliou
* Twitter@VassiliouEu