Până la faza finală a competiției de robotică „BRD FIRST Tech Challenge Romania”, care va avea loc pe 23-25 martie la București, în urma căreia 4 echipe vor avea șansa să participe la Campionatul Mondial de Robotică din SUA, liceenii din toată țara mai au o șansă să își testeze roboții, să pună la punct ultimele detalii și să se obișnuiască cu atmofera și timpii de concurs.
În acest weekend, pe 10 și 11 martie, la Universitatea Politehnică din București, Facultatea IMST, de la ora 14:00, are loc ultima etapă regională a celei mai mari competiții de robotică pentru licee din România, adusă și implementată la nivel național de Asociația „Nație Prin Educatie”, fondată de Dana Războiu.
Acesta este cel de al doilea an al competiției BRD FIRST Tech Challenge Romania ce reunește peste 1.200 de liceeni din toată țara, pasionați de robotică. Gândit ca un proiect unic, care mizează pe munca în echipă, pe susținerea noii generații, pe valorificarea într-un stil original a cunoștințelor de matematică, IT, fizică și tehnică, acest proiect educațional încurajează tinerii să construiască un robot de la zero, din piesele primite, cărora li se adaugă și cele proiectate și obținute la imprimate 3D. Proiectul a creat deja o adevărată comunitate pentru tinerii pasionați de tehnologie, iar celor peste 1200 de elevi de liceu li se adaugă 300 de mentori (profesori și parteneri ai programului) și 200 de voluntari.
Prezența la Campionatul Mondial de Robotică din SUA este foarte importantă pentru România și pentru tinerii care au muncit atât de mult în aceste competiții. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai universităților de top și ai unor companii de renume ca NASA sau Boeing care pot recruta viitori specialiști. În prezent, România este a treia țară ca număr de echipe FIRST Tech Challenge, după SUA și China. Programul educațional BRD FIRST Tech Challenge Romania este adus în România de către Asociația „Nație Prin Educație”, cu licență de la FIRST USA (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), cea mai mare structură ONG din domeniul roboticii și educației STEM.