Accesează lecțiile online gratuite de pe notebune.ro.
Dedicată elevilor de liceu și de gimnaziu care se pregătesc pentru susținerea examenelor de final de an, platforma digitală notebune.ro completează lista de resurse educaționale gratuite cu materia pentru BAC la Istorie, împărțită și explicată în funcție de cele trei subiecte. Pe lângă istorie, elevii mai pot găsi pe site resurse care să îi ajute să învețe la matematică, limba și literatura română.
Proiectul este susținut de Fundația Nouă ne Pasă prin programul Granturi în Educație și este o alternativă la meditațiile costisitoare. Într-o piață educațională care devine din ce în ce mai monetizată, notebune.ro propune un conținut de calitate pentru toți elevii din România, indiferent dacă locuiesc într-un oraș mare sau într-o localitate îndepărtată. Tot conținutul este gratuit pentru a susține accesul egal la educație al tuturor copiilor. De asemenea, toate materialele pot fi descărcate și apoi folosite în absența unei conexiuni constante la internet.
Istoria le este predată copiilor de Ștefania Doloiu, mentorul care pornește de la deviza că „istoria este cea mai captivantă poveste” și care obține, an de an, rezultate excepționale alături de elevii săi.
„Decizia de a le aduce tinerilor care susțin examenul de bacalaureat conținut nou vine din nevoia acestora de a se pregăti suplimentar, mai ales după rezultatele slabe de la simulări, dar și din toate datele pe care le avem: de când a fost lansat, proiectul a adunat peste 3 milioane de vizualizări pe TikTok și peste 400.000 de accesări pe site. O materie bine structurată, profesori de top și mai ales prezența în mediile online în care copiii petrec ore întregi zilnic, transformă acest proiect într-o modalitate prin care îi putem ajuta să treacă examenele mai ușor. Pariul nostru este că orice copil care traversează acest modul înțelege mecanismul de notare și poate trece examenul cu note bune”, spune Măriuca Mihăilescu, coordonatorul platformei.
Odată intrat pe site, utilizatorul poate alege una dintre materiile de examen. Fiecare secțiune cuprinde clipuri video cu explicațiile profesorilor. După vizionarea acestora, copiii pot accesa testele grilă, își pot pot lua notițe digitale care pot fi descărcate sau salvate, pot urmări cât din lecții au parcurs (bară de progres) și se pot autoevalua completând direct pe site testele grilă.
Platforma este omologată ca mijloc de învățare pentru învățământul preuniversitar, nivel gimnazial și liceal, prin rezoluția numărul 32.793/I/II/7.12.2022, toate lecțiile respectând cerințele Programei școlare, urmărind structura subiectelor de examen și baremul de corectare. În acest moment, elevii pot găsi pe site 9 clipuri la Istorie – Bacalaureat, 12 clipuri la Matematică – Bacalaureat, 10 clipuri pentru Limba și Literatura română – Bacalaureat și 12 clipuri pentru Limba și Literatura română – Evaluare Națională.
Pentru a fi mai aproape de elevi, echipa dezvoltă conținut special și pe principalele canale de Social Media, unde comunicarea este mai puțin formală și unde copiii se simt confortabil: TikTok, Instagram și Facebook. Nu în ultimul rând, în apropierea examenului, elevii vor putea participa la sesiuni online live pentru a le adresa mentorilor întrebări despre desfășurarea testelor.
Platforma www.notebune.ro este dezvoltată de Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture.