Dacă ar fi să vă întrebăm ce anume v-a dat bătăi de cap în perioada de urgență, probabil că am aduna câteva povești interesante de la aceia dintre voi care s-au confruntat cu o urgență stomatologică.
Cu doar câteva clinici funcționale din cauza restricțiilor, cea mai mare parte a potențialilor pacienți au conștientizat, realmente, ce rol joacă stomatologul în viața noastră, pe de o parte, și cât este de important să avem o atitudine implicată și pro-activă atunci când vorbim de sănătatea orală.
Clinica Dentaplus – tratament asistat microscopÎn România mergem la dentist doar atunci când suntem în proces acut (doar dacă și când doare). La nivel statistic, un studiu din 2017 arată că majoritatea (50%) europenilor intervievaţi au declarat că ultima dată când au vizitat un medic dentist a fost pentru un control de rutină sau tratament de curăţare.
O treime a apelat la un medic dentist pentru un tratament de rutină şi aproape o cincimea mers pentru tratament de urgenţă. De departe, motivul principal relatat de persoanele intervievate pentru că nu au consultat un medic dentist în ultimii doi ani este faptul că problemele lor dentare nu au fost suficient de grave (33%).
Al doilea motiv menţionat cel mai frecvent pentru a nu consulta un dentist a fost absenţa dinţilor naturali (16%), urmat îndeaproape de costul ridicat al examenelor de rutină şi al tratamentului (15%). Trebuie avut în vedere că în unele ţări este obligatorie vizita la medicul dentist o dată pe an sau chiar la fiecare şase luni pentru că persoanele asigurate să continue să beneficieze de asigurarea medicală.
Pentru România, motivele ultimei vizite la medicul dentist au fost controlul de rutină sau tratamentele de curăţare (27%), tratamentul de rutină (31%) şi tratamentul de urgenţă (40%).
Momentul COVID19 a reprezentat un moment de resetare a nișei. Sigur, provocările ridicate de siguranță au fost primele care au ridicat întrebări legate de costurile intervențiilor. A funcționat, o perioada taxa de urgență, ulterior dizolvată.
Au existat clinici care au ales să crească prețurile. Însă, întrebare care a schimbat fundamental modul în care se face stomatologie a fost cea de modul în care reușim să generăm un act medical sigur. Așadar, este sigur să mergi la dentist acum, când încă nu avem un tratament sau un vaccin?
Răspunsul este 100% da. A amână vizita la dentist nu e o soluție. Și da, nu amâni niciun tratament. Nici măcar albirea dentară.
În primul rând, cabinetele și clinicile au primit recomandări legate de efectuarea actului medical în siguranță.
“Aici vorbim de o dezinfectare și o dezinfecție complexe. Dezinfectarea aerului, a suprafețelor și a instrumentarului. De exemplu, la noi în clinică, la Dentaplus, realizăm dezinfecția suprafețelor prin nebulizare uscată cu Noco Lyse Noco Spray, folosind biocide cu remanentă îndelungată. Asigurăm dezinfecția microaeroflorei și prin lămpi UV și prin filtre de aer. Dezinfectăm după fiecare pacient întregul cabinet. Dezinfectăm întregul instrumentar și piesele care nu sunt la vedere.” ne povestește dr. Andrei Constantinovici, fondator și CEO al clincii DENTAPLUS.
Echiparea și dezechiparea medicilor și a personalului auxiliar se face după protocol de decontaminare pus la punct intern, de fiecare clinică. Masca F95 este obligatorie, capelină, ochelarii de protecție, viziera, mănușile, botosii, pelerină de protecție – toate de unică folosință. Dezinfectarea și spălarea mâinilor cu săpun și substanțe dezinfectante conforme se face înainte și după fiecare pacient.
În ceea ce privește pacienții, și aceștia sunt trecuți printr-un flow de siguranță și de triaj. În primul rând, se menține triajul telefonic pentru a preîntâmpina eventualele cazuri de îmbolnăviri.
La sosirea în clinică, sunt trecuți printr-un al doilea filtru – preluarea temperaturii corporale și semnarea unei declarații pe propria răspundere conform căreia nu este / nu a luat contact în cunoștință de cauza cu o persoană bolnavă. I se pun la dispoziție toate materialele pentru dezinfectare, i se înlocuiește masca de unică folosință cu una nouă, i se dau mănuși, botosi, capelină.
În aceste condiții operează orice clinica și cabinet stomatologic pentru a minimiza riscurile infectării și pentru a asigura o sănătatea integra. Așadar, haideți la dentist!