Peeling-ul chimic se numără printre tratamentele de îngrijire a pielii recomandate în perioada sezonului rece. Această perioadă este considerată propice întrucât pacienții nu se expun la soare atât de mult ca în timpul verii, evitând astfel hiperpigmentarea pielii imediat după intervenție.
Medicul chirurg estetician Iancu Morad explică ce efecte concrete are peelingul chimic, dacă poate fi urmat de oricine și de ce este indicat să facem acest tratament acum, odată cu sosirea toamnei.
Ce este peeling-ul chimic?
„Peeling-ul chimic este un tratament complex, nechirurgical, care constă într-o exfoliere controlată la nivelul pielii. Practic descuamăm și regenerăm tregumentul din straturile profunde, având drept rezultat un aspect întinerit și atenuarea imperfecțiunilor. Este în general recomandat pacienților cu pete inestetice, dar și celor cu probleme acneice. În funcție de vârstă și de tipologia tenului, medicul va alege concentrația potrivită de substanță activă. Există trei tipuri de peeling. El poate fi ușor, mediu sau adânc, în funcție de necesitățile pacientului. Uneori, în tratarea acestui tip de probleme faciale, se apelează și la microdermabraziune, proces mecanic de îndepărtare a stratului superficial al pielii. Toamna este perioada ideală pentru a face tratamentul de peeling chimic, deoarece pacienții nu se expun la soare atât de mult ca în timpul verii, evitând astfel hiperpigmentarea pielii imediat după intervenție. Atenție, este foarte important să urmați peelingul chimic într-o clinică medicală, efectuat de un medic dermatolog sau estetician cu experiență”, spune medicul chirurg estetican Iancu Morad (Luxury Aesthetics).
Ce tipuri de peeling chimic există
„Există mai multe tipuri de peeling, iar medicul recomandă tratamentul adecvat în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte. De asemenea, în funcție de necesitățile pacientului. Peeling-ul poate avea efecte diverse. Vorbim aici despre albirea cearcănelor, tratarea cicatricilor de la nivelul feței, diminuarea ridurilor sau pentru a elimina petele pigmentare”, explică medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Peeling superficial
„Pentru un peeling superficial, se folosește acidul glicolic sau TCA (acid tri-clor-acetic) într-o concentrație scăzută. Tratamentul nu este dureros și durează doar câteva minute. Perioada de recuperare este foarte scurtă, iar rezultatele se văd la 5-6 zile după efectuarea procedurii. Trebuie să menționez că acest tip de peeling ușor nu tratează cicatricile”, declară Dr. Iancu Morad.
Peeling intermediar
„Aici folosim o concentrație mai mare de TCA sau fenol în concentrație mică. Nu necesită anestezie, însă dă o senzație de usturime/arsură moderată de câteva minute. Totul suportabil. Timpul de recuperare este de această dată de circa 14 zile, iar rezultatele se mențin până la un an”, spune medicul chirurg estetician Ianuc Morad (Luxury Aesthetics).
Peeling adânc
„Acest tip de peeling este în special recomandat pacienților cu cicatrici adânci sau celor cu vârsta de peste 55 de ani care vor un gen de lifting nechirurgical. Durata procedurii este de aproximativ 30 de minute. Este nevoie de internare de 24 de ore, iar perioada de recuperare este de două săptămâni. Timp de șase luni după tratament, expunerea prelungită la soare, fără SPF maxim, este interzisă. Rezultatele sunt însă absolut spectaculoase. Ridurile și cicatricile adânci dispar complet!”, încheie medicul estetician Iancu Morad.