Epson®, lider global în produse de imagine, şi Asociaţia "Bucureştiul meu drag" lansează expoziţia de fotografie "Trecut-au anii…", găzduită de Muzeul Municipiului Bucureşti. Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi, 15 septembrie 2010, la ora 18:00, în curtea Palatului Şuţu, iar lucrările pot fi admirate în perioada 15 – 30 septembrie 2010.
Expoziţia cuprinde 40 de instantanee surprinse pe străzile Bucureştiului anilor 1950 – 1960 şi alte 40 de fotografii realizate în 2010. Fotografiile vechi au fost preluate din arhivele Muzeului Municipiului Bucureşti, ale Agenţiei de Presă AGERPRES şi ale Art-Historia, iar cele actuale au fost realizate de membrii Asociaţiei “Bucureştiul meu drag”.
„Savoarea Bucureştilor se regăseşte în cele mai fine detalii ale imaginilor, fotografiile fiind tipărite folosind tehnica imprimării pe canvas pentru utilizare outdoor cu ajutorul imprimantei Epson Stylus Pro GS6000. Imaginile sunt reproduse păstrând acurateţea culorilor, cu gradaţii fine de nuanţă”, explică Andrei Bîrsan, curatorul expoziţiei şi preşedintele Asociaţiei “Bucureştiul meu drag”.
Echipamentul vedetă din seria imprimantelor Epson de mari dimensiuni, Epson Stylus Pro GS6000, foloseşte un solvent ecologic care îmbină calitatea printului de indoor şi durabilitatea printului de outdoor, cu un gamut de culoare sporit (8 culori), fiind o soluţie fără emisii de compuşi organici volatili. Flexibilitatea, viteza şi fiabilitatea modelului Stylus Pro GS6000 permit listarea, la cea mai înaltă calitate, a imaginilor de format mare dintre cele mai variate – de la semnalistică publicitară (indoor sau outdoor), grafică de expoziţie, bannere, până la imagini foto, fiind, în acelaşi timp, soluţia ideală pentru reproduceri de artă.
Epson este lider în producţia de imprimante destinate pasionaţilor de fotografie şi fotografilor profesionişti. Aceştia pot avea acces la cele mai recente tehnologii de procesare a fotografiilor digitale şi îşi pot realiza propria „cameră obscură” pentru prelucrarea şi imprimarea imaginilor în formate variate, de la 10×15 cm până la 64 inci. Imprimantele foto Epson care folosesc cerneala UltraChrome™ au o rezoluţie de listare de până la 5760 x 1440 dpi optimizată pe medii de tipărire adecvate, rezultând imagini clare în culori naturale şi gradaţii fine, păstrând un echilibru perfect al nuanţelor de gri.