• Expoziția este găzduită de Biblioteca Națională a României și va fi deschisă publicului în perioada 15 septembrie – 31 octombrie
• Portretele au fost realizate de fotograful mexican Rogelio Cuéllar și printate cu ajutorul imprimantei Epson Stylus Pro 9900 pe hârtie Velvet Fine Art
Epson, lider global al industriei de printing, este partener al Ambasadei Mexicului în realizarea expoziției „Portretele lui Emil Cioran de Rogelio Cuéllar”, organizată cu prilejul aniversarii a 80 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Mexic și Romania.
Expoziția cuprinde o selecție de 18 portrete alb-negru ale lui Emil Cioran, realizate de distinsul fotograf mexican Rogelio Cuéllar și prezentate publicului român în premieră mondială.
Cioran a fost surprins în intimitatea locuinței sale din Paris, în anul 1990, în plină activitate intelectuală: citind o carte, scriind un text ori vorbind cu soția sa, Simone Boué. Fotograful a ajuns la Cioran prin Esther Seligson, traducătoarea de limba spaniolă a filozofului român, la sfârșitul lunii octombrie 1989 și s-au întâlnit trei luni mai târziu în apartamentul său.
„Dorim să prezentăm publicului român câteva dintre legăturile culturale mai puțin cunoscute care unesc Mexicul și România și să evităm celebrări lipsite de conținut. Sunt convins că românii vor fi plăcut surprinși atunci când vor admira portretele fotografice ale lui Emil Cioran realizate de Rogelio Cuéllar”, spune Agustín Gutiérrez Canet, Ambasadorul Mexicului în România.
Expoziția este găzduită de Biblioteca Națională a României și va fi deschisă publicului în perioada 15 septembrie – 31 octombrie.
Fotografiile expuse sunt tipărite cu ajutorul imprimantei Epson Stylus Pro 9900 pe hârtie Velvet Fine Art. Epson Stylus Pro 9900 face parte din seria imprimantelor profesionale de format mare și poate tipări pe suporturi cu o lățime de până la 24 de inci. Imprimanta este ideală pentru printarea de fotografii, fine art și proofing și beneficiază de cele mai avansate tehnologii Epson care asigură precizie, fiabilitate și productivitate pentru o gamă largă de aplicații de tipărire.
„Expoziția ne-a dat posibilitatea să ne implicăm într-un proiect foarte important și să demonstrăm încă o dată calitatea imprimantelor Epson. Cele 18 portrete au fost realizate cu maximă precizie, fiind redată cu fidelitate expresivitatea marelui filosof român”, spune Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson pentru România și Bulgaria.
De asemenea, Rogelio Cuéllar, în colaborare cu Epson, va susține un seminar cu titlu gratuit despre fotografia de portret. Denumit „Fotografia lui Rogelio Cuéllar – De la Gabriel García Márquez la Cioran”, seminarul este inclus în festivalul internațional de fotografie Bucharest Photo Week și va avea loc pe 14 septembrie la ora 18.30, la magazinul F64.
Rogelio Cuéllar face parte din avangarda fotografiei mexicane, fiind cunoscut pentru portretele realizate unor personalități din cercurile artistice și literare ale Americii Latine, precum Gabriel García Márquez, Jorge Luis Borges, Octavio Paz, Juan Rulfo, Carlos Fuentes, Julio Cortázar sau Mario Vargas Llosa.
În cadrul seminarului, Rogelio Cuéllar va vorbi despre traiectoria sa artistică de 46 de ani, cu referire la temele principale abordate de-a lungul timpului: peisajul urban și cel rural, nudul fotografic și portretistica personalităților din domeniul literaturii și al artelor plastice. Renumitul fotograf mexican va explica diverse tehnici ale fotografiei analogice și digitale, oferind detalii și despre diferitele modele de aparate folosite pentru fiecare în parte. Acesta își va ilustra expunerea cu fotografii din arhiva personală și din albumele publicate.
Totodată, cu ocazia seminarului, participanții vor putea afla detalii și vor putea testa noile imprimante foto Epson dedicate fotografilor profesioniști.