Seiko Epson Corporation a fost premiată cu DEVNET Award 2010, ca recunoaştere a eforturilor sale de a conserva mediul înconjurător şi a programelor sale sociale, recunoscute la nivel mondial.
Distincţia DEVNET Award a fost creată în 2005 la iniţiativa Asociaţiei DEVNET Japonia şi premiază persoanele, grupurile şi organizaţiile care contribuie la politica de sustenabilitate din economiile emergente, în domenii precum industrie şi tehnologie, societate şi cultură şi resurse umane.
Epson a obţinut acest premiu pentru programul său de plantare a copacilor în Kalimantan, Indonezia. Compania a dat startul programului în luna noiembrie a anului 2000, pentru a contribui la prevenirea încălzirii globale. Timp de zece ani, Epson a continuat acestă iniţiativă, folosind metoda agro-forestieră, ce combină agricultura şi plantarea copacilor. Astfel, compania a reuşit să transforme 300 de hectare de teren viran în zonă împădurită, ce oferă locuitorilor o sursă stabilă de venit.
În plus, Epson a dezvoltat şi alte programe pentru susţinerea societăţii şi a mediului, prin care sprijină comunităţi locale din diferite regiuni şi ţări, din toată lumea.