Asociația Environ a lansat sâmbătă, 5 iunie 2021, cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, cartea ,,Baterel și Amy te învață”, în cadrul unui eveniment special organizat la Roaba de Cultură, un ghid despre colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor adresat în primul rând copiilor, dar care conține informații utile și pentru părinți.
Cartea este structurată în 12 capitole care abordează subiecte precum istoria reciclării, modul de clasificare al deșeurilor reciclabile și nereciclabile și detalii privind modalitatea în care se colectează selectiv corect, de câte ori poate fi reciclat un deșeu și în ce se poate transforma după reciclare, exerciții practice, precum și o serie de recomandări pentru cei interesați să își aprofundeze cunoștințele pentru un stil de viață mai prietenos cu mediul.
,,În ultimii 14 ani, educația ecologică a fost un pilon cheie în activitatea Asociației Environ. Dintre sutele de campanii și acțiuni de conștientizare pe care le-am organizat, un singur lucru nu s-a schimbat: investiția noastră constantă în proiectele dedicate educației pentru mediu a tinerei generații. Noi avem ferma convingere că educația ecologică trebuie să facă parte din educația pentru viață. Obiceiurile și comportamentele pozitive se învață și cu cât mai timpuriu, cu atât mai bine. Cu cât devenim conștienți mai repede că orice gest are impact asupra mediului, cu atât putem schimba mai mult în jurul nostru și sperăm că această carte să ajungă în mâinile cât mai multor copii care vor deveni adulți responsabili și atenți cu Planeta”, a declarat Roxana Puia, director de marketing Asociația Environ.
Un capitol special din carte este cel destinat reciclării în jurul lumii, subiect care stă la baza noului sezon al serialului online ”2 minute cu Amy”. Începând cu 5 iunie, sâmbăta de la ora 10.00 pe canalul de Youtube Baterel – Eroul Reciclării, Amy îi invită pe cei mici într-o călătorie imaginară pe toate continentele încercând să afle ce lucruri interesante reciclează oamenii din alte părți ale lumii: de la orchestra din Paraguay care cântă la instrumente realizate din deșeuri, tinerii din Franța care transformă guma de mestecat în roți de skateboard și până în satul japonez în care locuitorii sortează deșeurile în 45 de categorii.
,,Trăim vremuri în care tinerii și copiii în general sunt foarte prezenți în mediul online, petrec mult timp pe platformele sociale, mulți dintre ei fiind chiar adevărați specialiști în comunicarea pe social media și noi trebuie să ne adaptăm astfel încât mesajul nostru să ajungă la ei. În aceste noi 10 episoade ale proiectului 2 minute cu Amy, încercăm să transformăm tehnologia în aliatul nostru în lupta pentru eco-educație și să povestim despre reciclare într-o manieră cât mai atrăgătoare, combinând informații care țin de cultura generală cu lucruri inedite care se întâmplă peste tot în lume și trucuri pentru reciclare creativă”, a declarat Ana Maria Rădulescu (Amy), manager de proiect Environ.
Cartea ,,Baterel și Amy te învață” a fost realizată de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și va fi disponibilă gratuit unităților de învățământ participante în campania de educație ecologică Baterel, Eroul Reciclării sau la cerere tuturor celor interesați pe www.magazinbaterel.ro.