Totul a început cu o întrebare: Pot fi consumatorii surse de inspirație pentru un brand? Îşi văd astăzi companiile de utilități clienții şi altfel decât în rolul de consumatori? Acestea au fost interogațiile la care ENGIE încearcă să răspundă prin noua campanie de imagine pentru piața românească. Cu sectorul energetic prefigurându-se a avea una dintre cele mai competitive evoluții în următorii ani, compania mută discursul public într-un registru personal, inițiază un dialog cu clientul lansându-i acestuia o provocare: creatori sau consumatori? De ce nu ambele?
Noua campanie de comunicare inițiată de ENGIE Romania ilustrează sursele infinite de energie din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi: de la gaz și electricitate, la oameni și emoții.
Eric STAB, Preşedinte Director General ENGIE Romania: ENGIE Romania este o companie cheie pe piața de energie din România, cu o istorie bogată şi cu ambiții pe măsură. Într-un domeniu al energiei care trece prin transformări profunde, aşteptările consumatorilor şi responsabilitatea pe care o avem noi toți față de generațiile prezente şi viitoare sunt într-o evoluție permanentă. În acest context, marca ENGIE, instalată în 2015 în urma rebranding-ului GDF SUEZ, propune o viziune umană şi pozitivă asupra energiei şi exprimă rolul de arhitect al tranziției energetice pe care vrem să ni-l asumăm. Noua campanie de notorietate pe care am dezvoltat-o pentru România pune în valoare, într-o abordare umană şi emoțională, toate atributele mărcii, pe care ne dorim să le transmitem şi consumatorilor: umanitate, solidaritate, agilitate, adaptabilitate, inovație.
Traian Aron, Art Director: Într-o piață din ce în ce mai dinamică în care se vorbește doar despre energie ca utilitate furnizată clienților, ENGIE alege să exploreze mai degrabă o zonă umană, emoțională: sursele de energie care ne pun în mișcare zi de zi, dincolo de gaz și electricitate. De la diminețile perfecte petrecute la o alergare în parc, până la un concert cu care ne încheiem ziua, sursele de energie care ne alimentează viața sunt infinite. Asta este promisiunea noii campanii ENGIE: nu ne vom opri niciodată din a căuta acele surse de energie care ne inspiră să facem lucrurile mai bine și mai frumos.
Amalia Anghel, Şef Serviciu Comunicare Corporate ENGIE Romania: Noua campanie de imagine ENGIE îşi propune redefinirea percepției consumatorilor asupra brandului ENGIE și se adresează atât clienţilor business, cât și celor casnici. ENGIE îşi dorește să încurajeze românii să-și găsească surse de energie inepuizabile, de la cele intangibile, până la cele mai concrete, care le pot alimenta dorinţa de a merge mai departe. Această campania de imagine vine cu o abordare umană, care completează în mod firesc expertiza solidă pe care ENGIE o are în industrie și comunică un mesaj emoțional, care își propune să exploreze şi alte tipuri de energie, ca urmare a unei înțelegeri profunde a consumatorilor.
Imola Zoltan, Managing Director McCann PR: Este prima campanie de această anvergură pe care o facem pentru clientul nostru ENGIE și suntem super mândri de ea. Brieful nu a fost uşor, dar am avut o echipă fantastică, începând cu clientul, care a fost MINUNAT, a avut încredere în noi, a încurajat toate ideile on the spot şi a râs împreună cu noi la toate trăsnăile de la filmare, la Traian, mintea creativă din spatele campaniei, de o energie inepuizabilă, la echipa de filmare de la Studioset, super profesionistă, la Zak Emerson, regizorul britanic enervant de perfecționist, la DOP-ul columbian foarte haios, toată lumea implicată a fost veselă, săritoare, pozitivă. Cred că acest vibe pozitiv a fost sursa noastră de energie pentru a dezvolta această campanie.
Campania de comunicare „Tu de unde îți iei energie?” a fost realizată de McCann PR împreună cu Studioset, iar spotul a fost regizat de Zak Emerson, cel care a semnat și campania globală prin care GDF SUEZ anunța rebrandingul ENGIE.
„Tu de unde îți iei energie?” este o campania de comunicare integrată, cu o componentă principală de ATL, constituită dintr-un spot TV manifest de 60 de secunde și două spoturi de 30 secunde, o componentă online și una de outdoor.
Credits
ENGIE Romania
Amalia Anghel, Şef Serviciu Comunicare Corporate ENGIE Romania
Alexandra Ilinca, Manager proiect comunicare – Serviciul Comunicare corporate ENGIE Romania
McCann PR
Traian Aron, Art Director
Dan Stănescu, Copywriter
Imola Zoltan, Project Manager
Alina Huiban, Event Coordinator
Lavinia Iancu, Account Executive
McCann
Tiberiu Munteanu, AV Director
Studioset
Dan Mateescu, Producător
Zak Emerson, Regizor
Federico Alfonzo, DOP
Adrian Smarandache, Producător Executiv
Iulia Bacanu și Marius Erhan, UPM
Andrei Enoiu, 1st AD
Camelia Tutulan, Art Direction
Cristina Craciun, Stilist
Anca Istudor și Cristine Popovici, Asistent Producție
Post Production
Bogdan Jugureanu, Edit
Calin Bogdacenco, VFX
Stefan Crisan, Andrei Nechifor, Sound Design
Simona Macarie, Traffic