Ministerul Educației din România va derula un program cu scopul de implementare a tehnologiei WiFi în 4500 de școli la nivel național, urmărindu-se astfel realizarea unei platforme naționale integrate de tip campus. Aceasta va asigura accesul wireless atât la rețelele de date interconectate, cât și la Internet, permițând elevilor și profesorilor să se informeze și să comunice rapid,într-un cadru modern și eficient. Valoarea totală anunțată a investiției se ridică la 210 milioane de lei, adică echivalentul a circa 45 de milioane de euro.
EnGenius este alegerea potrivită pentru un astfel de proiect, mai ales datorită expertizei pe care o deține deja în domeniul educației, demonstrată prin mai multe proiecte derulate deja cu succes în Europa. Începând cu anul 2014, compania este implicată în proiectul Fondi Strutturali Europei Programmazione 2014-2020, cu o valoarea totală de 800 de milioane de euro, care se desfășoară în Italia și care include echiparea școlilor cu construcții noi, laboratoare și aparatură digitală. La fel ca și în cazul României, proiectul italian prevede realizarea unui sistem educațional care să ofere școlilor acces la diverse resurse, printre care și conectivitate WiFi. Sarcina de a furniza echipamentele fiabile și avansate în cadrul acestui proiect a revenit companiei EnGenius, în urma unui proces de selecție extrem de riguros. Beneficiind de suportul partenerilor locali, compania a implementat deja peste 1500 de puncte de acces wireless în 180 de școli din Italia.
“Un obiectiv deosebit de important pentru o națiune o reprezintă investiția în generațiile tinere și ne bucură faptul că și autoritățile din România demarează aceste proiecte de investiție. EnGenius a susținut dintotdeauna accesul nestingherit al tinerilor la informație, iar, prin proiectele implementate la nivel mondial, a demonstrat că poate fi un partener de încredere – atât pentru instituțiile educaționale și autoritățile locale, cât și pentru utilizatori – în implementarea accesului la rețelele educaționale. Având deja experiență în proiecte europene similare, suntem convinși că, bazându-ne pe sprijinul partenerilor noștri locali, vom putea furniza expertiza noastră pentru realizarea acestui proiect important pentru dezvoltarea societății românești”, a spus Bogdan Mihalcea, Business Consultant al EnGenius Networks în România.
Soluția End-to-End concepută de EnGenius îndeplinește toate necesitățile unui proiect educațional, căci integrează echipamente hardware ultra-performante și software gratuit de management al rețelei, care simplifică și eficientizează planificarea, instalarea și administrarea. Un singur cont ezMaster permite, de exemplu, administrarea în perfectă siguranță a până la 1000 de puncte de acces, iar periodic sunt oferite actualizări și optimizări, precum și funcții noi. Avantajul acestei abordări este că le permite utilizatorilor să investească în hardware fără a plăti suplimentar pentru abonamente, licențe sau actualizări. De asemenea, utilitarul ezProduct Selector poate fi folosit pentru a compara și găsi cele mai potrivite dispozitive pentru fiecare scenariu în parte. Fiind complexă, dar în același timp ușor de folosit și cu costuri reduse, soluția EnGenius le asigură integratorilor de sisteme și celor specializați în instalări toate elementele necesare realizării de proiecte în școli, precum proiectul inițiat de Guvernul României prin Ministerul Educației. Produsele EnGenius sunt distribuite în România prin rețeaua de parteneri ai celor doi distribuitori: ELKO Romania și ASBIS România.
Despre EnGenius Networks
EnGenius Networks Europe B.V. este un producător internațional de soluții de rețea inovatoare dedicate companiilor și este listat la Bursa din Taiwan. Compania a fost înființată în anul 2006 ca subsidiară a Senao Networks Inc., iar în prezent are mai multe subsidiare pe aproape fiecare continent. EnGenius oferă produse hardware și software, precum și routere și puncte de acces în sisteme de tip plasă, switch-uri Ethernet, puncte de acces pentru interior și exterior și camere IP. Soluțiile B2B sunt folosite în toată lumea în lanțuri de magazine, cafenele, aeroporturi, hoteluri, spitale, săli de evenimente, stațiuni, muzee și universități. Mai multe detalii găsiți la: www.engeniusnetworks.eu.