32 de studenţi din 20 de universităţi de renume din Polonia, Republica Cehă, România și Ungaria au participat săptîmâna aceasta la Budapesta la un seminar de vară organizat pentru câștigătorii ediţiei 2013 a programului de burse Scholar-Leaders al Fundației GE, punând bazele viitoarelor relaţii de afaceri şi unindu-şi forţele pentru a contribui la dezvoltarea Europei Centrale și de Est. Astfel, studenţii s-au întâlnit pentru prima dată faţă în faţă cu lideri din cadrul GE, una dintre cele mai mari companii din lume, care i-au ajutat personal să îşi atingă obiectivele, împărtăşindu-le din cunoştinţele şi experienţa lor.
Viitorii decidenţi ai Europei Centrale şi de Est trebuie să colaboreze cu alţi lideri din regiune pentru a descoperi împreună soluţii la dificultăţile cu care se confruntă lumea globalizată. Şi cel mai bine înveţi cum să abordezi colaborarea şi relaţionarea transfrontalieră încă din anii de facultate.
În acest sens, GE a investit în ultimii 11 ani peste 2 milioane USD în dezvoltarea viitorilor lideri din Europa Centralăși de Est, liderii GE donând 4.000 de ore de voluntariat în cadrul programului regional de burse universitare Scholar-Leaders al GE Foundation. Programul îşi propune să asigure un avantaj competitiv unui număr de 462 de studenţi talentaţi din regiunea ECE, contribuind la crearea unei reţele regionale de lideri şi la dezvoltarea capitalului uman al regiunii.
De ce trăsături ai nevoie pentru a deveni un lider de succes?
"În cei douăzeci de ani care au trecut de la transformarea sa democratică, Europa Centrală și de Est a avut parte de o dezvoltare deosebită. Acum vrem să aflăm cum putem trece la acţiune pentru a intensifica inovaţia şi creşterea economică în această regiune. Însă toate acestea vor fi posibile numai în urma unei schimbări a abordării liderilor", a declarat Peter Stracar, CEO al GE în Europa Centrală şi de Est.
„Pe viitor, numai cei care acţionează mai rapid decât alţii vor putea fi lideri de succes. Liderii de succes sunt întotdeauna pregătiţi, prin urmare reacţionează mai rapid la schimbări şi au suficientă experienţă şi încredere în sine pentru a încerca noi direcţii de acţiune şi a-şi asuma responsabilitatea pentru deciziile luate", a subliniat Stracar la întâlnirea cu noii bursieri GE care a avut loc la unitatea de producţie GE Power & Water din Veresegyház, Ungaria.
„În calitate de companie responsabilă, GE oferă studenţilor ocazia unică de a deveni lideri eficienţi prin programul de burse pe care îl derulează cu succes de 11 ani. Ca principal actor în economia globală, le transmitem studenţilor experienţa şi cunoştinţele noastre, oferindu-le ocazia de a lucra ca stagiari şi de a-şi forma relaţii internaţionale şi, în final, de a obţine un avantaj competitiv. Însă ei sunt cei care trebuie să facă eforturi în acest sens”, a adăugat Eszter Szabo, Lider Comunicare şi Afaceri Publice al GE în ECE.
„Performanţa este un factor cheie al drumului spre succes. Indiferent de gen, vârstă sau origine, oricine îşi poate îndeplini obiectivele dacă se implică şi este dispus să depună eforturi susţinute", a adăugat Gergő Lencsés, Director General al Veresegyház, GE Power & Water.
Câştigătorii ediţiei 2013 a programului de burse GE au participat la un seminar de vară pentru a pune bazele abilităţilor necesare liderilor de succes în cadrul unei game largi de programe. Pe lângă dezvoltarea unor competenţe practice, prezentări şi interviuri pentru obţinerea unui loc de muncă, studenţii au dobândit o experienţă unică în team building şi valorificarea propriei creativităţii. Dezvoltarea lor profesională s-a bucurat de ajutorul specialiştilor din diverse domenii, inclusiv lideri de afaceri GE.
Programul de burse universitare Scholar-Leaders al GE Foundation se desfăşoară de 11 ani în Ungaria şi anul acesta sărbătoreşte cea de-a zecea ediţie în Polonia. Până în prezent, GE Foundation a investit peste 2 milioane USD în dezvoltarea viitorilor lideri din Europa Centrală și de Est, liderii GE acordând acestui program peste 4.000 de ore de voluntariat. Prin programul care se derulează de 11 ani, GE oferă un avantaj competitiv studenţilor talentaţi, contribuind la crearea unei reţele regionale de lideri şi la dezvoltarea capitalului uman al regiunii.
Pentru informaţii suplimentare despre program, accesaţi blogul regional al GE unde principalul subiect al acestui trimestru a fost dezvoltarea viitorilor lideri.