Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Enel X Way România lansează website-ul dedicat celor care folosesc serviciile de mobilitate electrică ale companiei

Enel X Way site
  • Șoferii pot verifica locul și disponibilitatea punctelor de încărcare Enel X Way, accesând o hartă interactivă diponibilă pe https://enelxway.com/ro/ro
  • Aplicația Enel X Way a fost descărcată în România de 21.000 de ori și este utilizată recurent de aproximativ 16.000 de utilizatori

Enel X Way România, parte a Enel X Way, companie a Grupului Enel dedicată mobilității electrice, a lansat website-ul https://enelxway.com/ro/ro care integrează toate soluțiile de mobilitate electrică oferite de companie pentru persoane fizice, companii și instituții. Platforma web oferă și date despre facilitățile aplicației mobile cu același nume, precum și o hartă interactivă care afișează disponibilitatea în timp real a stațiilor de încărcare din rețeaua Enel X Way din România și din țările unde este prezentă compania.

Enel X Way site

Harta interactivă a punctelor de încărcare Enel X Way poate fi acceasată fie pe website, aici, fie din aplicația mobilă Enel X Way disponibilă în App Store și Google Play. Utilizatorii pot vedea, în timp real, dacă o stație de încărcare este disponibilă, ocupată sau în întreținere, precum și dacă aceasta este una rapidă sau ultra-rapidă. Sunt afișate și informații despre tipul cablului de încărcare, puterea, accesibilitatea și distanța până la stația de încărcare. Pentru personalizare, șoferii de vehicule electrice vor putea asocia unul sau mai multe modele de mașini și, pe baza informațiilor introduse, vor primi în timp real date despre durata și nevoia de reîncărcare sau despre intervalul rămas până la încărcarea completă.

“Continuăm să navigăm cu viteză către extinderea rețelei noastre naționale, care, în prezent, este compusă din 350 de puncte de încărcare, cu scopul de a îmbunătăți accesul la infrastructura de încărcare pentru cât mai mulți dintre cei care adoptă mobilitatea electrică. Noua platformă Enel X Way îmbunătățește experiența șoferilor de mașini electrice care alimentează deja de la stațiile Enel X Way România, dar furnizează și informații practice pentru orice persoană, companie sau instituție care ia în calcul să treacă la un sistem alternativ de transport, sustenabil și nepoluant”, a declarat Andrei Mihalciu, Manager Enel X Way România.

Enel X Way România acoperă nevoile de încărcare pentru mobilitate electrică acasă, în tranzit sau la birou, oferind stații de încărcare, servicii de instalare și aplicații software prin care clienții își pot monitoriza și controla propriile dispozitive de încărcare. Stațiile de încărcare de uz privat Waybox, cu puteri de încărcare de 7,4 kW, respectiv 22 kW, oferă funcții precum programarea încărcărilor din aplicația mobilă, de la distanță, informații în timp real despre evoluția încărcării, monitorizarea consumului.

În portofoliul de soluții pentru spațiile publice sunt incluse Waypump și Waypole. Waypump are o putere disponibilă de maximum 60 kW, permite încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei în aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Unitățile Waypole au o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare permițând încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Enel X Way România are în portofoliu și stații de încărcare ultra-rapide, având o putere maximă de 300 kW și care permit încărcarea a până la 80% din nivelul bateriei în aproximativ 15 minute.

Pentru companii și instituții, Enel X Way oferă soluția Net Manager, o platformă digitală de gestiune a flotei de mașini electrice. Soluțiile la cheie pentru instituții includ furnizarea, instalarea și gestionarea infrastructurii de încărcare și a utilizatorilor, servicii de mentenanță, un call-center dedicat și posibilitatea de a accesa stațiile de încărcare cu ajutorul aplicației Enel X Way.

Utilizatorii își pot reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X Way România folosind aplicația mobilă Enel X Way despre care mai multe detalii sunt disponibile aici. Aplicația poate fi descărcată din Google Play și App Store. Din 2020 până în prezent, aplicația a fost descărcată în România de 21.000 de ori și este utilizată recurent de aproximativ 16.000 de utilizatori.

Enel X Way România asigură, de asemenea, servicii de call-center, disponible 24/7, la numărul 0800.801.158, pentru asistența șoferilor care își încarcă vehiculele la punctele sale de încărcare. De asemenea, aceștia pot solicita informații direct din aplicația Enel X Way, din secțiunea „Raportează o problemă” sau pot scrie la adresa enelxway.romania.support@enel.com.

Compania instalează în România infrastructură de încărcare în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice, precum și în spațiile publice puse la dispoziție de municipalități interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. În prezent, Enel X Way are încheiate o serie de parteneriate cu companii private și administrații publice care pun la dispoziție spațiile unde se instalează stațiile de încărcare.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.