Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a instalat un sistem de panouri fotovoltaice pe fabrica de ulei vegetal a companiei LTA Mondial din localitatea Baia din județul Tulcea, care va ajuta unitatea să își reducă consumul anual de energie din rețea cu aproape 8%, precum și să prevină emisii de gaze cu efect de seră de circa 86 tone pe an.
Proiectul a vizat livrarea la cheie a unui sistem cu o capacitate instalată de 155,52 KW, care poate produce o cantitate de energie de circa 188 MWh pe an, reprezentând aproximativ 7,6% din energia totală consumată anual în fabrică.
„Enel X România are în portofoliu soluții de eficiență energetică destinate companiilor interesate de reducerea costurilor cu energia electrică, personalizate astfel încât partenerii noștri să poată urmări estimările de producție și consum de energie pe perioada de amortizare a investiției. Proiectul pe care tocmai l-am finalizat împreună cu LTA Mondial este un model de urmat și pentru alte companii care vor să devină sustenabile și să obțină, în același timp, o reducere a costurilor de operare”, a declarat Marius Chiriac, directorul Enel X România.
„La LTA Mondial, ne-am propus să fim cât mai aproape de natură și să respectăm mediul. De aceea am ales să investim în sistemul de panouri fotovoltaice proiectat și instalat de către Enel X România la fabrica noastră de la Baia, cu ajutorul căruia vom reuși să reducem costurile cu energia electrică pe care o consumăm”, a declarat Liuta Adam, director general LTA Mondial.
LTA Mondial va obține o scădere semnificativă a costurilor anuale cu energia electrică, estimându-se că va recupera în șase ani și patru luni investiția realizată în sistemul fotovoltaic.
Implementarea sistemului fotovoltaic pentru LTA Mondial a presupus livrarea la cheie a proiectului de către Enel X România, prin instalarea a 432 de panouri solare de înaltă eficiență, cu celule de tip policristalin, a invertoarelor, structurii metalice de susținere și a sistemului de monitorizare. Echipamentele și tehnologiile utilizate de Enel X în cadrul proiectului au performanțe si fiabilitate ridicate, provenind de la producători cu tradiție pe piața de sisteme fotovoltaice la nivel mondial.
Companiile interesate de eficiența energetică pot gasi pe www.enelx.ro un simulator de sisteme fotovoltaice, accesibil la acest link: https://www.enelx.com/ro/ro. Accesarea simulatorului presupune câțiva pași simpli. Companiile interesate trebuie să introducă adresa unde vor să instaleze un astfel de sistem, să selecteze, cu ajutorul hărților oferite de Google Maps, suprafața specifică pe care doresc să amplaseze panourile fotovoltaice, apoi să completeze câmpurile simulatorului cu informații despre consumul lor de energie electrică, în funcție de segmente orare.