- Proiectul AMBRA-Electrify Europe beneficiază de finanțare completă prin co-finanțarea oferită de Enel X, Comisia Europeană prin intermediul Agenției Executive pentru Inovații și Rețele (INEA) și Banca Europeană de Investiții (BEI)
- Proiectul, care urmează să fie finalizat până în 2022, prevede o investiție totală de 70,75 de milioane de euro în construirea a peste 3.000 de stații de încărcare a vehiculelor electrice
Roma – Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a contribuit la obținerea unei finanțări complete pentru proiectul AMBRA-Electrify Europe (AMBRA-E), care prevede instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice (EV) în Italia, Spania și România. Proiectul este co-finanțat de Agenția Executivă pentru Inovații și Rețele (INEA) a Comisiei Europene, prin programul Connecting Europe Facility, și Banca Europeană de Investiții (BEI), precum și de Enel X, prin resurse proprii.
Proiectul AMBRA-E, coordonat de Enel X și implementat de subsidiarele sale din Italia, Spania și România, prevede instalarea a peste 3.000 de stații de încărcare a vehiculelor electrice, în special de-a lungul a șapte coridoare de rețea transeuropeană de transport (TEN-T), care includ principalele drumuri de legătură dintre nodurile urbane și de-a lungul unor drumuri principale, și care va fi finalizată până în 2022.
Stațiile de încărcare vor deveni parte a rețelei publice de infrastructură de încărcare a Enel X în Italia, Spania și România, și vor include modelele Quick (până la 22 kW AC), Fast (până la 50 kW DC fiecare) și Ultra-Fast (până la 350 kW DC fiecare).
Întreaga rețea va fi accesibilă pentru utilizatorii înregistrați prin aplicația Enel X Juice Pass, precum și prin intermediul partenerilor de interoperabilitate ai Enel X, în timp ce utilizatorii neînregistrați vor efectua plăți ad hoc. Proiectul AMBRA-E își propune să reducă timpii de încărcare necesari călătoriilor pe distanțe lungi în Italia, Spania și România, în vederea consolidării mobilității electrice transfrontaliere.
Comisia Europeană a selectat proiectul AMBRA-E în 2017 în CEF Blending Call, care combină diferite instrumente de finanțare, cu scopul de a maximiza implicarea și capitalul în favoarea inițiativelor de transport curat care minimizează dependența de petrol și atenuează impactul transportului asupra mediului.
Proiectul prevede o investiție totală de 70,75 de milioane de euro, a cărei finanțare include 14,15 milioane de euro dintr-o finanțare acordată de Comisia Europeană prin INEA, care a dat startul instalării de puncte de încărcare standardizate accesibile tuturor utilizatorilor de vehicule electrice, cu scopul de a reduce diferența de adoptare a tehnologiei de mobilitate electrică în statele membre ale UE.
În plus, o parte din împrumutul de 115 milioane de euro semnat cu Banca Europeană de Investiții (BEI) în 2018 pentru instalarea a până la 14.000 de puncte de încărcare publice în toată Italia până în 2022 va fi angajată prin intermediul acestui proiect.
„Este foarte clar că viitorul transportului stă în decarbonizarea treptată și progresivă a sectorului și atât Comisia Europeană, cu Green Deal, cât și INEA, prin proiectele pe care le gestionează, ajută la atingerea obiectivului ambițios de zero emisii în sectorul transporturilor”, a declarat Dirk Beckers, directorul INEA.
„Cu ajutorul proiectelor precum AMBRA-E, cetățenii și afacerile pot vedea că acestea nu sunt doar intenții bune, ci chiar se întâmplă aici și acum – împreună creăm într-adevăr o revoluție de e-Mobilitate!”
„Prin acest proiect ambițios, oferim soluții publice de încărcare complete pentru utilizatorii de vehicule electrice pe unele dintre cele mai importante piețe europene ale noastre”, a declarat Francesco Venturini, șeful Enel X.
„Sprijinul primit de proiect din partea unor instituții, precum Comisia Europeană și BEI, este extrem de important în stadiile timpurii de dezvoltare ale tehnologiei de mobilitate electrică și este esențial pentru deschiderea drumului către o rețea pan-europeană interconectată, care să permită adoptarea în masă a vehiculelor electrice.”