Enel Distribuţie Dobrogea desfășoară o serie de lucrări de modernizare a staţiei de transformare (înaltă/medie tensiune) Mircea Vodă din județul Călărași ca urmare a unei investiții de aproximativ 8 milioane de lei.
Staţia de transformare 110/20 kV Mircea Vodă a fost pusă în funcţiune în anul 1979 și au fost realizate de atunci doar lucrări de mentenanță. Această staţie alimentează cu energie electrică, prin intermediul reţelei de medie şi joasă tensiune, peste 13.000 de clienţi din jumatatea vestică din municipiul Călărași, atât agenți economici, cât și clienți casnici.
Lucrările de modernizare au fost începute în luna octombrie 2015 și se vor executa etapizat pentru a menține continuitatea în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor. Astfel, în prima parte a lucrărilor, a fost înlocuit aparatajul primar de comutație în instalațiile de 110kV cu aparate de comutație noi, performante, și au fost montate protecții noi, digitale. Prima celulă LEA110kV a fost deja înlocuită, lucrarea de montare a celei de-a doua celule și barei de transfer fiind în curs de finalizare. Renunțând la aparatele pe bază de ulei electroizolant s-a putut elimina riscul poluării prin scurgeri accidentale de ulei, explozii sau incendii. Prin înlocurea echipamentelor vechi cu echipamente automatizate cu un gabarit mult redus, s-a restrâns suprafața de teren utilizată cu 40%. Pe suprafața de teren rămasă se va amenaja o platformă ecologică de depozitare a echipamentelor energetice cu potențial de poluare, prevăzută cu o instalație de preluare și epurare a apei contaminate cu ulei.
În cea de-a doua etapă a investiției, sunt programate lucrări de modernizare a instalațiilor de medie tensiune din stație prin înlocuirea celulelor de medie tensiune de 20kV cu celule noi, moderne. Se vor monta protecții noi la celulele de 20 kV care vor creşte siguranța în alimentarea cu energie electrică. Urmează a se înlocui atât echipamentele primare, cât şi instalaţiile de comandă, protecţie, automatizare şi serviciile interne. La sfârșitul lunii martie 2017, lucrările se vor încheia la stația de transformare Mircea Vodă Călărași și astfel clienții deserviți de stație vor beneficia de mai multă siguranță în alimentarea cu energie electrică și de un confort sporit.
Proiectul face parte din amplul program de investiţii derulat de Enel în România pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor, modernizarea reţelei şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.