Roma – Enel a fost inclus în prestigioasa „Listă A” pentru schimbările climatice lansată de CDP, organizație non-guvernamentală globală de mediu care oferă cea mai apreciată platformă de monitorizare a performanței afacerilor în lupta împotriva schimbărilor climatice. Filiala spaniolă a Enel, Endesa, a fost evaluată cu A-.
„Includerea noastră în Lista A a CDP este o recunoaștere a angajamentului nostru activ de a aborda schimbările climatice prin promovarea decarbonizării sistemelor de producere a energiei, contribuind în același timp la reducerea emisiilor din alte sectoare prin creșterea utilizării electricității din totalul consumul de energie”, a declarat Francesco Starace, CEO și director general al Enel. „Alegerea strategică pe care am făcut-o în 2015, de a trece la un model de afaceri sustenabil și integrat, i-a permis grupului Enel să se poziționeze ca lider în tranziția către o economie cu emisii zero, pentru a fi cel mai bine pregătit pentru provocările schimbărilor climatice.”
Enel se numără printre puținele companii cu performanțe ridicate incluse în „Lista A” a CDP pe baza raportărilor climatice din 2019.
CDP a apreciat Enel pentru gestionarea și transparența sa în ceea ce privește problemele legate de climă, atât la nivel de consiliu de administrație, cât și la nivel de conducere, măsurile Grupului de atenuare a riscurilor climatice prin stimularea regenerabilelor și eliminarea treptată a capacităților de energie termică, angajamentul și acțiunile sale de reducere a emisiilor de gazelor cu efect de seră, precum și capacitatea de a profita de oportunități legate de climă.
Procesul de dezvăluire și notare a activităților legate de mediu de către CDP, care evaluează companiile pe o scară de la A la D-, este recunoscut la nivel global drept standardul de aur al transparenței corporative în domeniul protecției mediului.
Performanțele companiilor în abordarea schimbărilor climatice sunt evaluate în funcție de nivelul de comunicare, de conștientizare și de gestionare a riscurilor de mediu, precum și de implementare a celor mai bune practici pentru susținerea poziției fruntașe în domeniul protecție mediului, precum stabilirea unor obiective ambițioase. În 2019, peste 8.400 de companii au participat la procesul de evaluare.
În 2019, Enel și-a consolidat angajamentul față de acțiunile climatice prin stabilirea unui obiectiv pentru 2030 de reducere cu 70% a emisiilor directe de gaze cu efect de seră pe kWh, comparativ cu cele din anul 2017. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, până în 2022, Grupul trebuie să dezvolte 14,1 GW de noi capacități de generare a energiei regenerabile și să reducă producția de cărbune cu 74% față de anul 2018. Prin aceste inițiative, Enel încorporează acțiunile climatice în deciziile și operațiunile sale strategice pentru a conduce tranziția energetică.
Grupul s-a angajat activ în respectarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU, în condițiile în care aproximativ 95% din investițiile sale totale de 28,7 miliarde de euro pentru perioada 2020-2022 vizează în mod direct ODD 7 (energie accesibilă și curată), ODD 9 (industrie, inovare și infrastructură) și ODD 11 (orașe și comunități durabile), toate contribuind la realizarea ODD 13 (acțiunea climatică). Enel urmează să investească peste 50% (14,4 miliarde de euro) din totalul cheltuielilor de capital în decarbonizare, sprijinind obiectivul Grupului de a decarboniza complet mixul tehnologic până în 2050.
Poziția de lider global în domeniul sustenabilității a Enel este recunoscută prin prezența sa în mai mulți indici renumiți de sustenabilitate, precum Dow Jones Sustainability Indices, seria FTSE4Good Index, indicii Euronext Vigeo-EIRIS, indicii STOXX Global ESG Leaders, rating-ul OEKOM „Prime”, indicii ECPI și indici Thomson Reuters / S-Network ESG Best Practices.
Mai mult, Enel deține în prezent punctajul maxim (AAA) din partea MSCI ESG Research Ltd., principalul furnizor de analize și date care măsoară performanțele companiilor pe baza factorilor de mediu, sociali și de guvernanță.
Totodată, Enel atrage din ce în ce mai mult atenția Investitorilor Responsabili Social, a căror participație în companie este în continuă creștere, reprezentând aproximativ 10,5% din capitalul social al Grupului în 2019, în creștere cu 78% față de 2014. Această creștere reflectă importanța crescândă pe care piețele financiare le oferă elementelor nefinanciare în crearea de valoare sustenabilă pe termen lung.