Endurance. Un an în spațiu, o viață de descoperiri este povestea incredibilă a unui om care şi-a mobilizat întreaga voinţă pentru împlinirea unui vis ce părea imposibil.
O misiune spaţială NASA durează de obicei zece zile, iar un astronaut stă pe Staţia Spaţială Internaţională în jur de şase luni. Scott Kelly a rămas acolo un an întreg. A înfruntat izolarea în spaţiu — un mediu de o frumuseţe copleşitoare, dar şi plin de pericole —, orbitând în jurul Pământului cu o viteză de 28 000 de kilometri pe oră.
O călătorie extraordinară care ne-a adus viitorul mai aproape. Mulţumită datelor biometrice, strânse de Kelly pe Staţia Spaţială şi comparate mai apoi cu ale fratelui său geamăn Mark, rămas pe Pământ, suntem mai în măsură acum să răspundem la câteva întrebări esenţiale: oare vom putea locui pe Marte într-o zi? Vom putea să ne petrecem vacanţele în spaţiu? Care sunt limitele noastre fizice?
Volumul conține o serie de fotografii care îl înfățișează pe Scott Kelly în timpul pregătirilor premergătoare zborului spațial, dar și în timpul misiunii sale pe Stația Spațială Internațională.
Deținătorul recordului american pentru zile consecutive petrecute în spațiu și un veteran al zborurilor spațiale, participând la patru astfel de misiuni, Scott Kelly ne introduce într-o sferă extrem de ostilă vieții umane. În Endurance, el descrie provocările extreme și pe termen lung ale unui zbor spațial – efectele devastatoare asupra organismului, izolarea de toată lumea pe care o iubești și de confortul de pe Pământ, presiunile unei conviețuiri într-un spațiu limitat și riscurile catastrofale ale depresurizării sau coliziunii cu gunoiul spațial.
Umanitatea, compasiunea, umorul și pasiunea lui Kelly răsună de-a lungul timpului, în timp ce își amintește de copilăria sa dură din New Jersey și de ce a fost inspirat în adolescență să urmeze această uimitoare carieră. În Endurance, povestea sa de viață, vedem triumful imaginației, forța voinței umane și minunea infinită a galaxiei.
“De-a lungul anilor, am fost întrebat adesea cum a debutat cariera mea de astronaut, iar eu răspundeam că văzusem în copilărie, la televizor, prima aselenizare și prima lansare a unei navete spațiale. […]
Când am devenit astronaut și am făcut cunoștință cu colegii mei de clasă, am descoperit că mulți dintre noi împărtășeau o amintire comună: copilul care coboară, îmbrăcat în pijamale, la parterul locuinței, ca să urmărească la televizor aselenizarea. Cei mai mulți dintre noi se deciseseră, atunci și acolo, că într-o bună zi vor zbura în spațiul cosmic.
Ni se promisese că americanii vor păși pe suprafața planetei Marte până în 1975, când eu urma să am unsprezece ani. Totul ni se părea posibil, acum, că trimiseserăm un om pe Lună. Apoi NASA a pierdut cea mai mare parte a bugetului, iar aspirațiile noastre spațiale s-au tot redus în următoarele decade.
Cu toate acestea, mie și colegilor mei din clasa de astronauți ni se spunea că vom fi primii oameni care vor ajunge pe Marte, iar noi credeam asta cu atâta tărie, încât ne-am cusut pe ecusonul de pe jachetele de pilotaj o mică planetă roșie ridicându-se deasupra Lunii și a Pământului. De atunci, NASA a reușit să asambleze Stația Spațială Internațională, cea mai dificilă realizare a umanității.
Zborul dus-întors până pe planeta Marte va fi o sarcină și mai dificilă, iar eu am trăit un an în spațiu — mai mult decât timpul necesar pentru a ajunge pe Marte — pentru a-i ajuta pe savanți să răspundă la o parte dintre întrebările referitoare la felul în care oamenii ar putea supraviețui unei astfel de călătorii”, spune Scott Kelly în prefața cărții Endurace. Un an în spațiu, o viață de descoperiri.
“Kelly este noul nostru erou spațial.” – Huffington Post
„O relatare vie şi captivantă a unui an în spaţiu, Endurance e plină de umor, întâmplări palpitante şi detalii incredibile.” – Khaled Hosseini
„O carte neobişnuit de onestă… Nu seamănă deloc cu celelalte cărţi scrise de astronauţi.” – Daily Mail
„Un memoir care îi va captiva pe toţi cei pasionaţi de expediţiile spaţiale.” – The Wall Street Journal
„Citind Endurance, simţi că eşti alături de Kelly pe Staţia Spațială Internaţională. O carte minunată.” – Booklist
„Kelly dărâmă mitul astronautului şi pune în loc realitatea vieţii în spaţiu… Astronauţii şi exploratorii de mâine cu siguranţă vor fi recrutați dintre adolescenţii care citesc astăzi Endurance.” – Jaroslav Kalfar, autorul romanului Astronautul din Boemia (Trei, 2018)
Scott Kelly (n. 1964) este fost pilot de vânătoare, inginer şi astronaut american. A efectuat patru zboruri spaţiale şi a condus Staţia Spaţială Internaţională în trei rânduri. A făcut parte din misiunea de un an la bordul Staţiei, pe durata căreia a stabilit recordul pentru cel mai mare număr de zile cumulate în spaţiu, precum şi pentru cea mai lungă misiune cosmică a unui astronaut american. În prezent, locuieşte în Huston, statul Texas.