CoSoSys lansează astăzi o nouă versiune a soluţiei sale pentru prevenirea pierderilor de date şi controlul dispozitivelor de stocare portabile, Endpoint Protector 2009, concentrându-se pe maximizarea protecţiei şi a productivităţii firmelor.
CoSoSys, producător al celor mai inovatoare şi eficiente aplicaţii pentru dispozitivele de stocare portabile şi securitatea porturilor, lansează astăzi o nouă versiune a soluţiei de prevenire a pierderilor de date şi securizare a dispozitivelor portabile, Endpoint Protector 2009. Numeroasele riscuri din mediul de afaceri de astăzi constrâng companiile să se confrunte permanent cu ameninţări diverse, de la angajaţi disponibilizaţi care pleacă luând date ce aparţin firmei, până la accidente ce dezvăluie datele confidenţiale ale întregii baze de clienţi şi la atacuri asupra reţelei pentru a obţine câştiguri rapide. Noua soluţie de securitate are ca scop stoparea şi prevenirea acestor ameninţări, permiţându-le companiilor să îşi dedice timpul dezvoltării afacerilor.
Noua versiune a Endpoint Protector este prima soluţie de acest tip care oferă un control eficient asupra datelor confidenţiale prin funcţionalitatea File Whitelisting. Companiile pot acum să decidă ce fişiere pot fi copiate pe dispozitivele portabile şi pentru ce fişiere accesul este restricţionat, ţinându-se în acelaşi timp evidenţa încercărilor de a transfera documente confidenţiale. Modul de operare Lockdown ajută la optimizarea securităţii datelor prin oprirea potenţialelor breşe de securitate deja existente. Un singur clic activează funcţia Lockdown, blocând instantaneu punctele de acces din reţea şi oprind toate transferurile de date.
Endpoint Protector 2009 ajută de asemenea companiile să economisească timp şi să-şi mărească productivitatea simplificând activităţile departamentelor IT şi ale utilizatorilor atehnici. Soluţia are o interfaţă de administrare web complet nouă şi intuitivă, disponibilă acum în cinci limbi (engleză, germană, română, franceză şi maghiară). Activităţile uzuale sunt automatizate şi de wizard-ul pentru managementul eficient al dispozitivelor din reţea şi de capturile de sistem, care permit revenirea rapidă la configuraţiile anterioare.
Pentru a susţine eficienţa şi mobilitatea angajaţilor atehnici, Endpoint Protector 2009 oferă o gamă extinsă de dispozitive portabile controlate, de la iPod-uri, aparate foto şi sick-uri USB, până la imprimante şi ExpressCard-uri SDD. Sincronizarea cu Active Directory este de asemenea mult mai rapidă iar, ca măsură adiţională de securitate, angajaţilor nu le este permisă ştergerea aplicaţiei de pe PC-uri sau laptop-uri, chiar dacă au dreptul să îşi administreze singuri computerul.
„Scopul nostru principal este de a continua să le oferim companiilor pe de o parte libertatea de a nu interzice utilizarea dispozitivelor portabile, iar pe de altă parte controlul eficient asupra eventualelor abuzuri şi prevenirea potenţialelor breşe ale securităţii datelor. Astfel, companiile pot transforma gradul crescut de productivitate şi mobilitate într-un avantaj strategic, fără a trebui să înregistreze mai târziu pierderi cauzate de lipsa securităţii corespunzătoare pentru gadget-urile folosite”, a declarat Roman Foeckl, Director General al CoSoSys.
Endpoint Protector 2009 este conceput pentru a minimiza ameninţările interne, a reduce riscul scurgerilor de date şi a controla dispozitivele conectate la calculator. Soluţia le permite departamentelor IT să controleze în mod proactiv utilizarea internă a dispozitivelor, în timp ce înregistrează toate datele transferate prin reţea şi criptează datele în tranzit pe dispozitivele portabile. Noua versiune Endpoint Protector este disponibilă ca versiune de încercare gratuită de 30 de zile sau demo online pe site-ul //www.EndpointProtector.com.
{mosloadposition user10}