La finalul celui de-al doilea episod al incendiarului show Burlacul, Vladimir le-a pregătit pretendentelor sale o ceremonie a trandafirului mai atipică. Cristina Retzler a fost testată de Vladimir şi şi-a primit trandafirul mai târziu. Pentru că a speriat-o atât de tare, Burlacul i-a oferit tinerei, pentru prima oară în show, ocazia să organizeze chiar ea o întâlnire privată. Peste 700.000 de telespectatori din mediul urban au urmărit aseară discuţia celor doi, din timpul întâlnirii.
Viaţa alături de Vladimir este mereu trepidantă şi niciodată nu ştii ce va urma, au declarat pretendentele Burlacului, imediat ce au avut ocazia să îl cunoască puţin. Astfel, când au fost invitate să se pregătească pentru un cocktail, fetele au pornit degrabă către misterioasa locaţie, fără a pune prea multe întrebări.
Întâmpinate de Cătălin şi Vladimir, frumoasele concurente au aflat că vor lua masa împreună, iar surpriza zilei este tocmai faptul că Burlacul a gătit special pentru ele. În fapt însă, pentru a evita momentul eliminării, extrem de încărcat emoţional, Vladimir o organizat o altfel de ceremonie a trandafirului.
Sub bolurile platourilor elegante, frumoasele pretendente au avut ocazia să descopere că se afla de fapt câte un trandafir roşu, semn că vor rămâne pe mai departe alături de prinţul visurilor lor. Cristina Retzler însă, concurenta de 24 de ani din Sibiu, a fost singura care nu a primit trandafir. Asta doar pentru că misteriosul Burlac a vrut să o testeze pentru a vedea cum reacţionează în situaţii tensionate.
Se pare că tânăra a trecut testul cu brio, pentru că Vladimir i-a oferit şi ei trandafirul, ba mai mult, i-a oferit ocazia să organizeze ea o întâlnire privată. Cristina nu a stat nicio clipă pe gânduri, mai ales că încă de la intrarea în competiţie a declarat că visează la un masaj senzual de cuplu alături de frumosul Burlac. „Mi-au trecut fel şi fel de idei prin cap, cum că deja totul a luat sfârşit şi nici măcar eu nu înţelegeam de ce. Speram şi credeam că o să merg mult mai departe. Oricum nu aveam nimic de reproşat” a declarat entuziasmată Cristina.
Peste 700.000 de telespectatori din mediul urban au urmărit aseară discuţia celor doi din timpul întâlnirii private, despre care cei doi nu au avut decât cuvinte de laudă. Tânara s-a declarat mai mult decât încântată de această întâlnire: „ Pe zi ce trece Vladimir mi se pare tot mai interesant. Descopăr la el lucruri care chiar mă bucură; e un om cu capul pe umeri, care nu te critică după trecutul tău, ci are răbdare să cunoască prezentul şi chiar viitorul!”
Telespectatorii Antena 1 vor putea urmări cele mai tari momente şi cele mai noi informaţii accesând pagina oficială a emisiunii burlacul.a1.ro sau pagina de Facebook, facebook.com/burlacul.
De mai bine de 18 ani, Antena 1 este unul dintre cei mai importanţi competitori pe piaţa media din România, statut câştigat prin respectul pentru telespectatorii pe care i-a ţinut mereu aproape. Cu o echipă de oameni deosebiţi în spatele camerelor, cu vedete îndrăgite şi formate de succes, Antena 1 îşi menţine poziţia de lider în programe de divertisment, dând viaţă spectacolului şi oferind inspiraţie pentru milioane de telespectatori. Antena 1 face parte din cel mai important grup de media românesc, dezvoltat organic din resurse proprii, pentru care performanţa rămâne o valoare constantă.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena 1
Analiza este facuta pe targetul all urban
Perioada 8 martie 2012