Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Emisiunile Europa FM, lidere de audiență în ultimele luni

Drum cu prioritate

Peste 1,6 milioane de ascultători sunt pe frecvențele Europa FM în fiecare zi, iar timpul de ascultare a depășit, în medie, 3 ore, potrivit celui mai recent Studiu de Audiență Radio. Europa FM a înregistrat cea mai mare creștere de cotă de piață.

Emisiunea Infomania (luni – vineri, 6.00 – 7.00), realizată de Camelia Chenciu și Andrei Paleu, este cea mai ascultată emisiune a unui radio privat, în mediul urban, de la acea oră, având aproape 320.000 de ascultători la nivel național.

Emisiunea Deșteptarea este lider absolut în orașele României. Programul realizat de Vlad Petreanu, George Zafiu și Luca Pastia are peste 1 milion de ascultători în fiecare dimineață, cu 115.000 mai mulți decât în urmă cu un an.

Deșteptarea

Deșteptarea (luni – vineri, 7.15 – 10.00) este cel mai ascultat matinal al unei stații radio private la nivel național: are cel mai mare număr de ascultători (1.018.400 persoane) și cea mai mare cotă de piață (12,2%).

Emisiunea Europa Expres (luni – vineri, 10.00 – 13.00) înregistrează o creștere de audiență semnificativă. Sorin Niculescu atrage peste 700.000 de ascultători în fiecare zi, cu aproape 100.000 mai mulți decât în anul anterior. Europa Expres este lider absolut în mediul urban: are cei mai mulți ascultători și cea mai mare cotă de piață (12,9%).

România în direct

Emisiunea interactivă România în direct (luni – joi, 13.15 – 14.00), realizată de Cătălin Striblea, este cea mai ascultată emisiune radio din România în intervalul 13.15 – 14.00. Peste 400.000 de ascultători sunt pe frecvențele Europa FM, ceea ce contribuie la cota de piață de 11,9% la nivel național.

Vinerea, emisiunile din seria Deșteptarea României (13.15 – 14.00) realizate de Cătălin Striblea au un public și mai numeros: 474.000 de ascultători în fiecare vineri.

Drum cu prioritate

Emisiunea Drum cu prioritate (luni – vineri, 14.00 – 18.00), realizată de Radu Constantinescu, are peste 850.000 de ascultători, zi de zi. Drum cu prioritate este cea mai ascultată emisiune radio în orașele țării, în intervalul 14.00 – 18.00.

Emisiunea Piața Victoriei (luni – vineri, 18.15 – 19.00) înregistrează o creștere semnificativă de audiență, depășind 300.000 de ascultători în fiecare seară și marcând o cotă de piață în creștere de la 7,9% la 11% la nivel național. Emisiunile realizate de Adriana Nedelea, Marcel Bartic, Tudor Mușat, Ioana Ene Dogioiu și Melania Medeleanu sunt lidere la nivel național în rândul stațiilor private.

Emisiunea Clubul de seară (luni – vineri, 19.00 – 21.00) este cea mai ascultată emisiune la nivel național dintre stațiile private. Toader Păun atrage pe frecvențele Europa FM peste 350.000 de ascultători seară de seară, cu aproape 100.000 mai mulți decât în anul precedent.

Emisiunea Weekend cu prietenii (sâmbătă, duminică 8.00 – 10.00), realizată de Mihai Dinu, este pe primul loc în clasamentul stațiilor private, cu 570.000 de ascultători la nivel național și o cotă de piață de 11,8 la sută.

Știrile Europa FM sunt lidere de audiență, începând cu Jurnalul de dimineață Europa FM, care are aproape 400.000 de ascultători și este pe primul loc la nivel național între stațiile private, fiind cel mai ascultat program de știri din rețeaua comercială, la ora 7.00.

Jurnalul de prânz Europa FM este lider absolut la nivel național, la ora 13.00, având având cel mai mare număr de ascultători (395.000) și cea mai mare cotă de piață (12%).

Jurnalul de seară Europa FM adună aproape 300.000 de oameni pe frecvențele Europa FM, fiind cel mai ascultat program de știri dintre stațiile private, la ora 18.00.

Europa Top Hit este cel mai ascultat program radio în orașele țării, duminica, în intervalul 12.00 – 14.00. Peste 440.000 de ascultători sunt pe frecvențele Europa FM pentru topul realizat de Camelia Chenciu și Sorin Niculescu.

Misiunea Verde (sâmbăta, ora 11.00), emisiunea realizată de Mona Nicolici și Toader Păun, este cel mai ascultat program de radio privat în orașele țării și are o cotă de piață de 10,6%.

Emisiunea Piața Obor (sâmbăta, ora 10.00), realizată de Manuela Nicolescu și Iorgu Ianuși, e ascultată de peste 380.000 de oameni, în fiecare săptămână, cu 85.000 mai mulți decât în anul anterior.

Emisiunea de reportaje Lumea Europa FM are o creștere importantă în cota de piață (13% în mediul urban) și este urmărită de peste 380.000 de ascultători, duminica, de la ora 10.00.

Antrenorul părinților, cu Mirela Retegan și Gaspar Gyorgy, înregistrează o creștere spectaculoasă a cotei de piață, ajungând la 9,7 % la nivel național, cu peste 330.000 de ascultători.

Emisiunea Kids’Power (sâmbăta, ora 12.00), realizată de Iulia Verbancu, în colaborare cu cei mai tineri ascultători Europa FM, este urmărită de peste 300.000 de ascultători.

Studiul de audiență radio a fost realizat de IMAS și Mercury Research în intervalul 30 august – 12 decembrie.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.