Warsaw. Cordia a emis primele sale obligațiuni în Ungaria pentru a-și finanța extinderea, predominant în Polonia. Lider al pieței rezidențiale din Ungaria, dezvoltatorul rezidențial intenționează să se extindă atât prin cumpărarea de noi terenuri, cât și prin achiziționarea altor dezvoltatori. Cordia a obținut 44,4 miliarde de forinți (575 de milioane de zloți) în tranzacția sa de debut pe segmentul obligațiunilor, emisiunea fiind puternic suprasubscrisă de către instituții financiare.
“Compania a început să se pregătească să intre pe piețele de capital încă din anul 2017, pentru a-și finanța planurile de dezvoltare din Europa Centrală și de Est. În cele din urmă am decis să accesăm prima dată pe piața obligațiunilor corporative din Ungaria și am intrat în programul inițiat de Banca Națională, destinat să creeze piața locală de obligațiuni și care a atras, de asemenea, multiple instituții financiare locale și internaționale. Emisiunea noastră a fost puternic suprasubscrisă, rezultând un randament mediu de 3,28% pentru obligațiunile noastre în forinți, cu maturizarea la șapte ani și o dobândă anuală de 4%”, spune Tomasz Łapiński, membru al Consiliului de Administrație al Cordia International și CFO al Cordia Group.
„Operațiunile Cordia sunt bine diversificate în trei piețe, și anume Ungaria, Polonia și București. De asemenea, Compania a investit recent în primul său proiect din Spania. Portofoliul nostru de terenuri și proiecte include peste 4.100 de unități în vânzare și în construcție și terenuri pentru încă 5.200 de unități.
Emisiunea de obligațiuni pe care tocmai am finalizat-o ne va permite să ne extindem substanțial prin investiții în proiecte și companii din piețele în care suntem deja prezenți – în principal în Polonia- dar căutăm și alte oportunități. Datorită diversificării noastre, avem o perspectivă foarte largă”, adaugă Tomasz Łapiński.
”În privința Poloniei, am demarat de curând noul proiect Horyzont Praga în Varșovia și suntem aproape de a inaugura noi clădiri rezidențiale în Tricity, adică în Gdańsk și Sopot, precum și în Cracovia. Intenționăm să intrăm și pe piețele din Poznan și Wrocław. Studiem toate piețele în care suntem prezenți pentru noi oportunități”, declară Michał Melaniuk, director al Dezvoltării Rezidențiale Polonia.
Cordia a plasat obligațiunile în cadrul programului inițiat de Banca Națională a Ungariei, destinat să stimuleze finanțarea prin obligațiuni între companiile ungare, majoritatea folosind în prezent împrumuturi bancare.
Rezultatele emisiunii de obligațiuni Cordia:
· Volum total: valoare nominală de 44 mld. HUF (sumă generată 44,4 mld HUF)
· Preț mediu: 100,92
· Randament mediu: 3,82%
· Maturizare: șapte ani cu amortizare începând în al cincilea an și distribuite în șase plăți bianuale egale; data finală a ultimei plăți este noiembrie 2026
· Dobândă: 4% plătibili bianual (2% plătibili la șase luni).
Despre Cordia Polska
Cordia Polska este o sucursală a Cordia International (care face parte din grupul Futureal International), cu sediul social în Ungaria, unul dintre cele mai mari 10 grupuri de dezvoltare și investiții din Europa Centrală (studiu EU Property, 2012). Cordia operează în Ungaria și România, iar din 2014 este prezentă și în Polonia, extinzând constant portofoliul de proiecte de locuințe finalizate și în desfășurare. A introdus astfel de proiecte pe piața din Cracovia precum Cystersów Garden, Nowe Bochenka, Supernova și Lotniczówka. În Varșovia, Cordia dezvoltă până acum proiectele Zielone Bemowo și Horyzont Praga. De asemenea, compania plănuiește investiții în alte orașe poloneze. Peste 15 ani de experiență în activitatea de dezvoltare, o rețea de contractori selectată cu grijă, o echipă calificată de experți și sprijinul Grupului Futureal cu capital înalt constituie o bază solidă pentru executarea proiectelor de locuințe de înaltă calitate.