ELKOTech Romania, companie membră a grupului ELKO, specializată în distribuția unei game largi de echipamente IT și soluții integrate, anunţă disponibilitatea pe piaţa locală a seriei de camere IP AXIS M20.
Seria AXIS M20 este compusă din două camere tip bullet, performante şi accesibile financiar. Modelele sunt dedicate companiilor ce doresc să instaleze sau să extindă un sistem de securitate. Datorită unor caracteristici şi funcţii specifice, camerele pot fi folosite cu succes şi pentru monitorizarea magazinelor retail, indiferent de mărimea acestora.
Prima cameră a seriei, AXIS M2025-LE, dispune de un senzor de 2MP ce asigură o rezoluţie Full HD. Modelul integrează un iluminator IR ce permite o supraveghere video eficientă, chiar şi pe timp de noapte. Datorită acestei caracteristici, agenţii de securitate vor putea urmări şi identifica orice obiect sau persoană aflată la o distanţă de până la 15m, chiar dacă în acea zonă nu este prezentă nicio altă sursă de iluminare. Obiectivul folosit de acest model oferă o acoperire vizuală largă, de 115° în plan orizontal, respectiv 64° în plan vertical. Astfel, în special în mediul retail, este necesară o singură astfel de cameră pentru a monitoriza întreaga locaţie. A doua cameră a seriei, AXIS M2026-LE, este un model de 4MP ce poate genera imagini la o rezoluţie maximă de 2688×1520 pixeli. Ambele modele dispun de tehnologia Axis ZipStream, cu rolul de a analiza şi optimiza transmisia de la camerele de rețea în timp real. Scenele care conțin detalii relevante sunt înregistrate la calitate și rezoluție maxime, iar restul cadrelor sunt optimizate pentru a fi posibilă reducerea necesarului de lățime de bandă şi stocare. Spre exemplu, detalii importante precum fața, tatuajele sau numerele de înmatriculare sunt stocate în parametri maximi, în timp ce detalii precum pereți sau vegetație sunt compresate.
Camerele din seria AXIS M20 pot fi instalate extrem de ușor datorită accesoriilor prezente în pachet. Camerele de tip bullet pot fi montate pe tavane, pereţi, stâlpi sau pe colţurile clădirilor. Echipamentele sunt rezistente la apă, camerele îndeplinind standardul IP66. Camerele din seria AXIS M20 pot fi folosite chiar şi în zone cu temperaturi extreme, de până la -30°C. Mai multe detalii despre camerele Axis din portofoliul distribuitorului ELKOTech Romania găsiți la link.