Elite Business Women, lansată de Bianca Tudor, se extinde la nivel global. Proiectul a fost inclus recent de către The Story Exchange în top 1,000 poveşti de succes din toată lumea. Această campanie menţionează contribuţia proiectului în dezvoltarea unei culturi de antreprenoriat feminin în România.
Elite Business Women este o poveste inspirată de viaţă. “Fii femeia care face diferenţa” obişnuia să spună bunica fondatoarei, care îşi trăia cu mândrie condiţia de femeie. Inspirată de valori şi principii autentice, Bianca Tudor şi-a început călătoria în lumea antreprenoriatului din dorinţa de a îmbina voluntariatul cu şansa de a oferi ceva înapoi societăţii şi cu libertatea de a construi frumos business-uri.
Aşa a fost creată Elite Business Women, o organizaţie care activează în antreprenoriatul social, ce are ca obiectiv dezvoltarea femeilor-antreprenor şi de a pune bazele unei culturi antreprenoriale în România. Peste 500 de oameni au participat deja la evenimentele din cadrul campaniei naţionale “Ele au reuşit” şi la Elite Networking Club, un eveniment organizat lunar pentru facilitarea interacţiunii de business.
“Succesul este capacitatea de a transforma eşecul în realizare, de a-şi găsi pasiunea, ambiţia de a o urma şi de a oferi ceva înapoi societăţii. Scopul nostru este acela de a deveni o companie internaţională pentru femeile care lucrează împreună. Motto-ul nostru este să construim o comunitatea a femeilor-antreprenor, o comunitate unde valorile fiecăreia să fie definite de integritate, responsabilitate socială şi pasiunea pentru standarde înalte, care să redefinească şi să perfecţioneze calităţile noastre de antreprenoriat.” spune Bianca Tudor.
Elite Business Women este o comunitate a femeilor-antreprenor, unde membrii au ocazia să interacţioneze şi să vorbească despre modelul de business care le-a adus succesul. Misiunea proiectului este aceea de a deveni un instrument valoros de business în dezvoltarea antreprenoriatului la nivel local şi global, prin intermedierea unor parteneriate cu alte ţări. Iniţiativa a fost inspirată de lansarea Female Leadership Organization în parteneriat cu Le Roi Bear (South Africa).