Cel mai mare producător de pavaje din România, Elis Pavaje, își orientează investițiile tot mai mult către soluții sustenabile. Reciclarea are scopul de a crește rentabilitatea producției, dar și de a contribui la reducerea poluării cu deșeuri.
În acest moment, compania economisește până la 12% din reciclarea betonului rezultat din producție, iar proporția de materiale reciclate este în creștere.
Reciclarea produselor din beton nu este o idee nouă și devine din ce în ce mai importantă datorită potențialului mare de reducere emisiilor de CO2 și de economisire a resurselor valoroase.
Domeniul construcțiilor produce o cantitate enormă de deșeuri. În fiecare an, în lume sunt produse milioane de tone de beton din renovări. Clădiri care nu mai corespund din punct de vedere al siguranței, drumuri, alei din beton sparte și nepracticabile. Molozul încarcă gropile de gunoi sau ajunge în șanțuri din zone izolate.
Premisele valorificării lui sunt deja stabilite, iar Elis Pavaje a investit în procese prin care să îl valorifice ca o resursă viabilă. O mare parte din moloz ajunge ca substrat în construcția drumurilor, asigurând stabilitatea infrastructurii.
Refolosirea deșeurilor din construcții poate aduce o valoare adăugată enormă pentru mediu. Cu cât e mai mică distanța dintre șantierul de demolare și locul de refolosire, cu atât se economisește mai mult, nu doar din materiile prime, ci și din transport.
O soluție mai recentă pentru refolosirea betonului este concasarea și reintroducerea în procesul de producție. Pavelele din beton reciclat trec printr-un control al calității prin care se stabilește potențialul lor de a fi reciclate. Pavelele din beton reciclat trebuie să își dovedească calitatea într-un laborator de teste. Sortarea arată dacă sunt respectate valorile limită admise pentru impurități, caz în care stabilitatea produselor ar fi pusă în pericol. Betonul concasat se amestecă cu nisip, apă și ciment pentru a forma produse noi din beton. Prelucrarea este aceeași ca la betonul convențional.
Pavajul ecologic din materiale reciclabile este o alternativă economică care se aliniază normelor europene.
“În calitate de jucător important în industrie, ne confruntăm mereu cu noi provocări. Protecția mediului și creșterea durabilă au devenit obiective la care Elis Pavaje caută să se alinieze. Doar proiectele inovatoare cu perspectivă economică și ecologică aduc succes pe termen lung pentru compania noastră, comunitate noastră și mediu”, a declarat Ovidiu Popa, director cercetare-dezvoltare Elis Pavaje.
Producția durabilă este mai importantă ca niciodată din punct de vedere social și ecologic și, prin urmare, este una dintre prioritățile de top ale companiei Elis Pavaje.
Specialiștii Elis Pavaje căută soluții pentru a reduce la maxim pierderile. Procesele avansate și controalele stricte de asigurare a calității permit reintroducerea în siguranță în producție a betonului reciclat.
Normativele europene propun un procent de până la 45% material reciclat în procesul de fabricație al pavelelor, dar în timp ce țările dezvoltate ale Europei se apropie de acest procent, în Romania este încă doar un deziderat.
În fabricile Elis Pavaje, materiile prime sunt acum economisite cu până la 12% în timpul producției, conservând astfel resursele locale. Pentru menținerea unui anumit standard de calitate, Elis Pavaje exploatează doar betonul rezultat din producția proprie, de exemplu din curățarea utilajelor sau din produse finite necorespunzătoare dimensional, crăpate sau sparte pe linia de producție. Astfel, se păstrează controlul asupra componentelor materialului de reciclare în combinații testate.
“Căutăm în permanență rețete noi, fie cu materiale alternative, compoziții noi sau procese de producție inovatoare. Făcând acest lucru, urmărim întotdeauna un obiectiv comun: produse și mai durabile, care sunt fabricate într-un proces prietenos cu resursele și ecologic”, a adăugat Ovidiu Popa, director cercetare-dezvoltare Elis Pavaje.
Materialul de reciclare este utilizat în fabricile Elis Pavaje ca înlocuitor pentru agregate. Cel mai frecvent este folosit pentru produse de pavaj sau borduri din gama standard.
Dezideratul unei producții bazate într-o proporție mare pe materiale reciclate este parte dintr-o politică a investițiilor sustenabile pe termen lung a companiei Elis Pavaje. Pe lângă reciclare, compania a implementat panouri solare, generatoare de energie verde în toate fabricile sale și a investit în achiziția de masini electrice. Viitorul companiei este în soluții care pun accent pe economisirea resurselor și protejarea mediului înconjurător.