În acest an, situația globală își pune amprenta asupra fiecăruia dintre noi și ne face să realizăm ce este cu adevărat important: necesitatea unui mediu sigur și primitor pentru noi și copiii noștri. Acest lucru se transpune în toate aspectele vieții, deoarece locul în care ne desfășurăm activitatea influențează productivitatea, dar și starea de confort pe care o simțim în acel mediu.
Pentru cei mici, școala constituie locul în care își petrec cea mai mare parte a timpului, iar condițiile oferite de mediul de învățământ nu se ridică mereu la cele mai înalte standarde, pentru a dezvolta creativitatea copiilor și a le oferi acel sentiment de siguranță și dorință de dezvoltare. Astfel, Elis Pavaje dorește să schimbe acest lucru, și, alături de Asociația BookLand, continuă proiectul de reabilitare a curților pentru 21 de școli din mediul rural.
„Ce poate fi mai important pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri dacă nu accesul la o educație de calitate? Peste 80% dintre școlile românești nu au beneficiat de lucrări esențiale de reabilitare, așa că și în acest an, sprijinim initiativa Asociației BookLand, continuând proiectul „Pășește cu încredere în școală” ce a avut rezultate foarte bune anul trecut, când am amenajat 11 școli. Copiii au avut parte de cea mai frumoasă surpriză și s-au putut bucura de curțile nou amenajate. Anul acesta vom suplimenta contribuția si vom reabilita spațiile exterioare a 21 de noi școli din mediul rural. Creșterea implicării este un pas firesc, iar în parteneriat cu BookLand vom aduce și anul acesta bucurie pentru mii de copii.” – a declarat Emil Goța, Director General Elis Pavaje.
Suma de 60.000 euro reprezintă contravaloarea a 4000 mp și 2500 metri liniari de pavele și borduri și va fi livrată către 21 de școli primare și gimnaziale rurale. Produsele Elis Pavaje vor schimba complet zonele de acces în școli, spațiile de joacă și relaxare destinate elevilor și profesorilor. Cu aceste îmbunătățiri, mersul la școală va fi, de acum, o plăcere.
Echipa BookLand, initiatoarea proiectului de reamenajare a scolilor din mediul rural, și-a propus să crească an de an numărul de școli renovate, iar Elis Pavaje susține cu bucurie această inițiativă.
Elis Pavaje a fost înființată în 1991, in Petrești, județul Alba. Oferă un sistem complet de produse și servicii, acoperind toate etapele procesului de amenajare, de la producție prefabricate din beton vibropresat, consultanță și proiectare, până la transport, montaj și intreținere pavaj. Din 2017 compania oferă și servicii de antrepriză generală pentru lucrări de infrastructură și amenajari exterioare. Compania 100% românească are în prezent 4 unități de producție, cu o capacitate de 20.000 mp pavaj/zi. Produsele Elis Pavaje – pavele, dale, borduri, rigole, bolțari, blocheți, produse din beton pentru amenajarea grădinii, elemente de canalizare din beton vibropresat – sunt disponibile în rețelele de bricolaj, într-o rețea vastă de distribuitori, precum și în showroom-urile proprii din Petrești (Alba), Stoenești (Prahova), Secuienii Noi (Neamț) și Vintu de Jos (Alba). Începând cu 2019, compania a devenit și producător de pavele și borduri din andezit transilvanean.