G Data oferă sfaturi pentru curățenia digitală de primavară
Chiar dacă iarna s-a lăsat cu greu dusă, primavara a sosit. Primavara este sezonul noilor începuturi, dar și perioada tradițională de curățenie a subsolurilor și magaziilor, în care sunt depozitate lucrurile vechi și nefolositoare, și perioada în care suprafețele de toate tipurile din locuințe sunt curățate cu meticulozitate. Înainte de minivacanța de 1 Mai și Paște, ultimul weekend din aprilie ar trebui să fie perioada perfectă pentru curățenia tradițională de primavară. G Data îi îndeamnă pe toți să nu uite că și computerele, smartphone-urile și tabletele ar merita o binevenită curățenie. În timpul trecut de la ultima curățenie, o mulțime de date și de programe au fost acumulate, printre care și programe învechite, expuse la riscuri serioase. Tocmai aceste programe le oferă infractorilor numeroase oportunități pentru a-și desfășura cu succes acțiunile. G Data îi ajută cu câteva trucuri pe utilizatorii de Internet să-și efectueze cu succes o curățenie digitală de primavară.
"Riscul pe care-l prezintă programele depășite este adesea greu de estimat, iar infractorii exploatează oportunitățile pentru a sustrage date și a-i spiona pe utilizatori,” explică Eddy Willems, G Data’s Security Evangelist. "Utilizatorii ar trebui să efectueze în mod regulat o curățenie prin computere și să instaleze toate update-urile disponibile și să renunțe la programele pentru care nu se mai oferă suport din partea producătorului."
Conform expertului în securitate, utilizatorii ar trebui să procedeze la fel și cu dispozitivele mobile: "Nu strică să aruncăm o privire asupra aplicațiilor instalate și autorizațiilor pe care le au. Multe aplicații beneficiază de autorizații prin care să poată accesa agenda sau alte date personale. Utilizatorii ar trebui să evalueze dacă aceste aplicații le sunt necesare, iar dacă există dubii, să le șteargă.”
Sfaturi de la G Data pentru curățenia de primăvara
Pe computere:
· Închideți breșele de securitate: Sistemele de operare și programele instalate vor fi întotdeauna actualizate prin instalarea de pachete de service, patch-uri de securitate și update-uri. Programele vechi care nu mai primesc suport de la provider vor fi complet dezinstalate și înlocuite cu versiuni noi similare.
· Curățați hard-disk-ul: Utilizatorii vor șterge fișiere duplicate sau vechi ce nu mai sunt necesare. Programe gratuite, precum CloneSpy sau AntiTwin vă pot ajuta să scăpați de datele duplicate. Ideal ar fi ca fișierele să fie șterse iremediabil cu ajutorul unui shredder digital. Această funcție este integrată în anumite soluții de securitate.
· Ștergeți fișierele temporare: Utilizatorii vor ștearge în mod regulat fișierele temporare. Acestea sunt colectate în folderul Temp și apar ca rezultate ale navigării pe Internet. Golirea acestui dosar face computerul să ruleze mai rapid;
· Nu lăsați urme: Cookie-urile din browser, istoricul și datele de pe formularele Web vor fi șterse după fiecare sesiune de navigare pe Internet. Browserele por fi configurate pentru a le șterge în mod automat. Majoritatea browserelor includ un mod particular prin care fișierele temporare sunt șterse automat la finalul fiecărei sesiuni pe Internet;
· Nu salvați nicio parolă în browser: Utilizatorii vor dezactiva funcția "Save password" din browser, iar parolele deja salvate vor fi șterse.
· Salvați-vă datele: Prin backup toate datele importante sunt în siguranță în cazul în care sistemul este infectat sau „crapă”. În plus, o imagine a sistemului poate restaura întregul hard disk, cu toate programele instalate. Soluțiile de securitate includ de multe ori un modul adecvat pentru acest lucru.
Pe dispozitive mobile:
· Verificați aplicațiile instalate: Utilizatorii de Smartphone-uri și tablete vor inventaria aplicațiile și autorizările pe care le permit, pentru că, de multe ori un update poate duce la schimbarea permisiunilor aplicațiilor, schimbări ce uneori sunt acceptate de utlizatori fără a fi citite. Utilizatorii vor verifica fiecare aplicație și dacă aceasta permite prea multe autorizații, o vor șterge. O aplicație care să țină sub control situația, este binevenită.
· Descărcați doar aplicații din surse sigure: Utilizatorii vor instala doar aplicații de pe platforme de încredere, precum Google Play sau ale dezvoltatorilor cunoscuți de aplicații mobile.
· Protejați smartphone-urile împotriva furturilor: Utilizatorii ar trebui să își ia măsuri de precauție pentru cazuri de pierdere sau furt al dispozitivului prin instalarea unei protecții antifurt. Aceasta ar trebui să fie capabilă, printre altele, să blocheze și să localizeze dispozitivul de la distanță și să șteargă toate datele stocate pe dispozitiv. Soluția G Data MobileSecurity 2 este un exemplu în acest sens, incluzând acest tip de protecție.