Școala Comercială Austriacă din România – o’SCAR, proiect educaţional dezvoltat la inițiativa Ambasada Austriei – Secția Comercială şi cu sprijinul a opt companii de renume din ţară, a dat start cursurilor, ieri, odată cu deschiderea noului an şcolar.
„Prima zi de şcoală este un moment semnificativ în viaţa oricărui tânăr, fiind plină de emoţii pozitive şi de dorinţa de a cunoaşte, în primul rând viitorii colegi şi profesori, dar mai ales detalii despre primul an al programului de studiu. În acest sens, Școala Comercială Austriacă din România le oferă tinerilor o oportunitate unică de a descoperi un sistem de studiu european, cu un colectiv de profesori bine instruiţi, la care se adaugă cunoştinţele profesioniştilor din domeniul comerţului. Proiectul educaţional o’SCAR nu este doar o școală, ci reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii care doresc să îşi găsească un loc de muncă după terminarea cursurilor”, a declarat Rudolf Lukavsky, Consilier Comercial în cadrul Ambasadei Austriei la București.
Pentru a marca deschiderea Școlii Comerciale Austriece din România, a fost dezvelită o plachetă de către Rudolf Lukavsky și Loredana Popescu, Directorul Colegiului Economic “Costin C. Kirițescu”.
“Ziua de 14 septembrie a însemnat pentru colegiul nostru nu numai începutul anului şcolar, ci şi o nouă etapă în dezvoltarea ofertei de studiu a şcolii pe care o reprezint. Școala Comercială Austriacă din România a recunoscut importanţa pregătirii tinerilor pentru câmpul muncii, în domenii precum comerţul, unde se simte nevoie de persoane cu experienţă şi cunoştinţe de bază. De aceea, suntem siguri că prima clasă de absolvenţi ai proiectului o’SCAR va aduce un plus de valoare pieţei de retail din România, atrăgând atenţia tuturor asupra importanţei dobândirii unor informaţii calitative şi experimentării unor situaţii practice relevante în contextul unui mediu economic schimbător şi neprevăzut”, a punctat Loredana Popescu, Directorul Colegiului Economic “Costin C. Kirițescu”.
Elevii prezenţi alături de părinţi la deschiderea proiectului o’SCAR de la Colegiul Economic “Costin C. Kirițescu” din București au avut ocazia să-i cunoască și să afle mai multe informaţii de la inițiatorii proiectului, autorități şi reprezentanţi ai companiilor partenere despre sistemul de educaţie duală, care stă la baza acestui program şi să-şi cunoască colegii. Printre reprezentanții autorităților prezenți la eveniment se numără Zoica Vlăduț, Director Adjunct al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (C.N.D.I.P.T), Tudor Turcu, Consilier al primarului Sectorului 6, și Ionel Pușcaș, Consilier Local al Sectorului 6.
“Învăţământul profesional este o latură a educaţiei omisă de multe ori de către tineri şi părinţi deopotrivă. Însă pentru o serie de meserii este o mare nevoie de oameni pregătiţi, iar oferta actuală de pe piaţa de muncă se îmbunătățește constant. Instituţia noastră susţine toate iniţiativele de promovare a învăţământului profesional, iar Școala Comercială Austriacă din România reprezintă în acest moment una dintre cele mai bune alegeri pentru orice elev interesat de acest tip de educaţie”, a adăugat Zoica Vlăduț, Director Adjunct al C.N.D.I.P.T.
Specifică programului este exista unei strânse colaborări între școală și agenții economici. Participanţii la cursurile Școlii Comerciale Austriace din România vor îmbina studiul teoretic cu activităţile practice, pentru a câștiga o bogată expertiză în meseria de comerciant-vânzător de la cei mai buni profesioniști din companii de top: BILLA, C&A, Deichmann, dm drogerie markt, Hervis, HUMANIC, kika şi Telekom. Având la bază învățământul dual, componenta practică a programului are o pondere din ce în ce mai crescută de la an la an: anul I (80% teorie, 20% practică), anul II (40% teorie, 60% practică), anul III (28% teorie, 72% practică). De asemenea, la finalul studiilor vor obține o diplomă recunoscută pe plan european.
Școala Comercială Austriacă din România se adresează absolvenților de clasa a VIII-a, care doresc să urmeze cursuri de formare profesională, cu durata de trei ani, în meseria de comerciant-vânzător.
Tinerii înscrişi la cursurile o’SCAR vor primi susţinere financiară, în baza rezultatele obținute, prin acordarea unei burse lunare de până la 400 de lei și decontarea integrală a costurilor de transport în comun pe toată perioada programului. Un alt avantaj important este că elevii vor putea candida la posturile deschise în cadrul companiilor participante la proiect, unde vor avea prioritate la angajare.
Proiectul este susținut de Primăria Sectorului 6, Administrația Școlilor, C.N.D.I.P.T. și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.